Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Românii care ar putea primi 15.000 de lei de la stat, pentru a se apăra de urşi şi mistreţi

Românii care se luptă cu urşii şi mistreţii în propriile curţi vor putea cere ajutor de la stat să se apere de sălbăticiuni. Un nou proiect al Ministerul Mediului ar urma să le ofere finanţări de până la 15.000 de lei. Banii sunt pentru instalarea de garduri electrice sau a altor sisteme care să ţină animalele la distanţă. De la proiect la realitate este, însă, cale lungă. 

de Angela Bertea

la 05.09.2022 , 20:32

"Ce rămâne dintr-un ştiulete? Asta rămâne dintr-un ştiulete. Munceşti pentru animale sălbatice". Ştefan are 80 de hectare de pământ, 30 dintre ele cultivate cu porumb. Înconjurate de pădure, culturile sunt ţinta uşoară a animalelor sălbatice. Fermierul îşi petrece nopţile de veghe în câmp ca să alunge mistreţii. 

Hectare întregi de culturi agricole, distruse de animale

"Mistreţul a distrus. Noapte de noapte stăm să păzim, îi alergăm, îi urmărim, strigăm, chiuim, dănsăm dacă e nevoie, numai să nu mai vină. Asta poate au făcut într-o noapte", spune Ştefan Viorel Albu. În fiecare dimineaţă ia la pas pământul pentru a inventaria pagubele. "Din 30 de hectare, două-trei hectare sunt terminate, dacă le pui cap la cap. 10.000 de lei pe hectar, pagubă", se plânge Ştefan Viorel Albu

Vezi și

O soluţie ar fi gardurile electrice, dar costurile sunt uriaşe spune fermierul, care şi-a permis să împrejmuiască doar o parcelă pentru care a scos din buzunar aproape 3.000 de lei. Guvernul vrea să îi ajute pe toţi cei care se luptă cu animalele sălbatice în propriile curţi sau gospodării. Mai exact să le acorde până la 15.000 de lei pentru montarea gardurilor electrice sau a altor dispozitive care să ţină animalele sălbatice la distanţă. 

Pe acelaşi subiect

"Cheltuilelile sunt mari, cum să împrejmuieşti zeci de hectare? Munceşti pentru garduri, baterii şi panouri solare? 15.000 de lei sunt două tone de motorină. Cu acesta semeni 30 de hectare de porumb", crede Ştefan Viorel Albu.

Ce cred fermierii despre soluţia gardurilor electrice

Ilie Bedrulea a rămas anul trecut fără şapte vaci după ce urşii au năpădit peste animale în toiul nopţii. "Peste noapte a venit, a omorât cinci o dată şi două bucăţi peste o săptămână. Am fost despăgubiţi de stat. Dacă vine ursul, nu prea avem ce face. Un om singur, ce ar putea face? Nu are nimeni curajul să apere vite din saivan", povesteşte el. Ilie Bedrulea crede că gardurile electrice ar trebui montate pe suprafeţe mari de teren: "Pe cât mă extind, ar fi prea puţin. Dacă ar fi doi-trei ca să fim într-un lanţ continuu. Aşa, pun pe 30 de km, dar el poate vine de pe 100 de km în jurul meu"

Proiectul se află deocamdată în dezbatere publică la ministerul Mediului. 

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Românii care ar putea primi 15.000 de lei de la stat, pentru a se apăra de urşi şi mistreţi