Video Românii care nu-și mai caută un job. De ce au renunțat la eforturile de a-și găsi un loc de muncă aproape 150.000 de persoane
Deşi antreprenorii se plâng constant de lipsa resursei umane, piaţa muncii se confruntă cu un paradox. Numărul persoanelor fără ocupaţie care au încetat să îşi mai caute job a ajuns la aproape 150.000. De ajuns cât să populezi un oraş cum ar fi Piteşti, de exemplu.
Cristina Oprea, reporter Observator: "Motivele pentru care oamenii își părăsesc locul de muncă și încercările de a-și găsi unul nou sunt diverse. Cei mai mulți invocă motive familiale, personale sau care țin de sănătate. Alții spun că înțeleg provocările care vin din zona tehnologiei și merg să facă studii pentru a câștiga noi competențe. Cei mai mulți vorbesc despre faptul că sunt descurajați. Vorbim despre persoane care ar fi disponibile să lucreze în următoarele două săptămâni și care recunosc că au încetat să mai caute un loc de muncă pentru că cred că nu există unul oportun disponibil. Așadar 150.000 de persoane sunt în această perioadă. Dintre aceștia, vorbim despre oameni care în 2022 au așteptat de peste 14 luni pentru a-și găsi un nou loc de muncă. Aceasta este durata medie în care un descurajat începe să-și caute din nou de lucru."
Care este situația șomajului din România?
Rata şomajului în luna mai 2023 a fost de 5,5%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna aprilie 2023 (5,6%), arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
"Rata şomajului în luna mai 2023 a fost de 5,5%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna aprilie 2023 (5,6%). Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât la femei", arată datele INS.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna mai a anului 2023 a fost de 447.500 persoane: în scădere faţă de luna precedentă (461.100 persoane); în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (459.700 persoane).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰