Video Românii care pot primi 25.000 de lei pentru a produce singuri energie verde
Bani europeni pentru energie verde! Încă 46.000 de români îşi vor putea instala panouri fotovoltaice. Uniunea Europeană a pregătit vouchere de 25.000 de lei pentru instalaţii cu o putere de trei kilowaţi fiecare. Înscrierile pentru acordarea banilor vor începe în vară. În paralel, mai există un proiect dedicat investiţiilor în fotovoltaice cu bani de la stat, în valoare de 20.000 de lei. La noi în ţară există deja peste 40.000 de prosumatori, adică utilizatori care îşi produc singuri energia în locuinţe.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Propunere neaşteptată pe scena politică: Mircea Geoană vrea o alianţă cu Nicolae Ciucă şi Elena Lasconi, cu două săptămâni înainte de alegeri
Panourile fotovoltaice sunt o variantă numai bună pentru a scăpa de facturile mari la energie electrică. Totodată, respectivele panouri voltaice sunt şi o sursă de venit pentru așa-numiții prosumatori, care acum se numără cu zecile de mii în România. Procedura durează mai bine de jumătate de an, din cauza cererii marii, care a majorat și prețurile.
Câţi prosumatori sunt în România
Tot mai mulți consumatori de electricitate, mai ales în această perioadă, în care prețurile au explodat, vor să devină prosumatori. Cel puţin, asta arată datele oficiale transmise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Dacă la începutul anului trecut, numărul celor care şi-au declarat independenţa faţă de sistemul energetic clasic era de 14.183, la finalul lui 2022, numărul a ajuns la 40.171.
Numărul de recordări este estimat să crească. Potrivit reprezentanţilor ANRE, în contextul recentelor modificări, până la finalul anului 2023 vor fi peste 100.000 de noi prosumatori. Pentru a deveni prosumator este nevoie de certificare a calității de prosumator. Aceasta se obține de la operatorul de distribuție din zona în care consumatorul instalează centrala de producere a energiei. Adică de la operatorul care îi vinde curent la casa pe care are panourile fotovoltaice.
Cui vinde prosumatorul energia
Producătorul de energie din surse fotovoltaice va putea vinde energia unuia dintre unuia dintre furnizorii de energie electrică licențiați, cu care prosumatorul are încheiat un contract de furnizare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰