Scădere pentru euro și dolar la cursul BNR. Suciu: "Observăm o întărire a leului în raport cu euro"
Moneda națională s-a întârit, luni, cursul Băncii Naționale a României indicând o nouă scădere pentru euro, dar și în privința dolarului, care, săptămâna trecută era la paritate cu moneda europeană. Întârirea monedei naționale vine datorită unor intrări de euro în țară, notează Mediafax.
Dan Suciu, director de comunicare al BNR, a declarat, luni, că întârirea leului vine datorită unor intrări de valută în țară. „După cum vedeți, pe raportul euro/leu avem o întărire a monedei naționale. Cealaltă pereche, leu/dolar (...) este cotată indirect prin intermediul monedei europene și nu reflectă neapărat o realitate a pieței românești, cât o evoluție a perechii euro/dolar. În ceea ce privește leul, pentru că este moneda noastră națională și BNR este preocupată mai ales de evoluția monedei noastre sau aproape exclusiv de evoluția monedei noastre naționale, observăm o întărire în raport cu euro în ultima perioadă. Ea vine datorită unor intrări de valută în țară, care confirmă o anumită stabilitate a economiei în această perioadă de timp, în condițiile pe care le știm cu toții, cu o inflație relativ mare, dar care nu subminează definitiv, o economie care, iată, are și rezultate rezonabile”, a spus Dan Suciu.
Directorul de comunicare al BNR a mai spus că probabil aceasta va fi tendința și în următoarele săptămâni. „În următoarele săptămâni probabil că aceasta va fi evoluția. Spre toamnă, când cantitatea de importuri va crește probabil că și dorința de euro va crește și în momentul respectiv probabil va apărea o anumită fluctuație a monedei naționale. Dar, în termeni relativi, pentru că nu observăm variații foarte mari de curs. Nici întârirea de astăzi nu este neapărat una mare, dar este o întârire în termeni concreți. Această evoluție de 1 - 2% în interval de una - două zile este, până la urmă, o evoluție normală, fie că e în întărirea cursului sau în favoarea monedei europene”, a mai spus Dan Suciu.
Luni, euro a coborât la 4,9390 (față de 4,9408 - vineri) , dar scădere a înregistrat și dolarul, cotat la 4,8651 (față de 4,9192 - vineri). Cursul de schimb leu/dolar a ajuns aproape similar cu cel leu/euro, în condiţiile în care, pe pieţele externe, moneda europeană s-a depreciat continuu în ultima perioadă şi ajunsese, miercurea trecută, la paritate cu dolarul, pentru prima data în ultimii 20 de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰