Observator » Ştiri economice » Schema prin care străinii erau jefuiţi pe bandă într-un club fantomă din Centrul Vechi

Video Schema prin care străinii erau jefuiţi pe bandă într-un club fantomă din Centrul Vechi

Editor Bogdan Dinu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 07.10.2026, 19:49 | Modificat la 07.10.2026, 20:02

Turişti străini, victime sigure în Centrul Vechi! Trei vizitatori au rămas recent fără 30.000 de euro după ce escrocii s-au folosit de un soft de recunoaştere facială ca să le devalizeze conturile.

Suspecții își făcuseră un club fantomă pe o stradă frecvent circulată din Centrul Vechi. Una dintre femeile din această rețea avea rolul de a-i ademeni pe turiști în clubul respectiv, în mare parte turiști străini. În cazul în care erau sub influență alcolului, era cu atât mai bine pentru această grupare.

Victimele erau primite destul de bine, cu diverse băuturi pentru care trebuiau să plătească pe parcursul serii în continuu. Chiar dacă deja plătiseră în prealabil pentru primele băuturi, trebuiau să repete acele plăți. În momentul în care ajungeau în punctul în care pur și simplu nu mai erau apți să plătească, primeau ajutor din partea gazdelor: fie cu cardul, fie prin softurile de recunoaștere facială. La final, gazdele mai adăugau un zero sau chiar mai mult.

Suspecții au ajuns la audieri după ce au fost ridicați de polițiști. Agenții încearcă să recupereze și prejudiciul pentru a-l da înapoi victimelor. 

Articolul continuă după reclamă