Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Schimbarea furnizorului de energie, rapidă şi fără costuri. Cine primeşte tichete după expirarea plafonării

Românii cu venituri mici ar putea primi tichete cu care să îşi plătească facturile la energie după ce expiră plafonarea. În paralel, statul a început o campanie prin care anunţă că cei nemulţumiţi de noul preţ comunicat de furnizor, pot să aleagă altă companie, rapid şi fără costuri suplimentare.

de Greta Neagu

la 11.06.2025 , 20:37

"S-a lucrat la o formă consolidată, ca după 1 iulie să venim cu tichete care vor fi oferite consumatorilor care îndeplinesc condițiile. Valoarea la care este gândit actul normativ în acest moment (este de) 71 de lei per tichet, acordat lunar" a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Tichetele vor fi acordate persoanelor singure care au un venit de maximum 2.574 de lei net pe lună, familiilor care au un venit de maximum 1.784 de lei pe fiecare membru, dar şi persoanelor care au un handicap grav sau sunt conectate la anumite aparate. În plus, statul oferă ajutor şi pentru familiile monoparentale cu venituri mici, dar şi pentru cele care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârste de până la 18 ani.

Toţi consumatorii sunt liberi să compare ofertele de pe piaţă şi să o aleagă pe cea mai avantajoasă.

Articolul continuă după reclamă

"După eliminarea acestui sistem care a avut un impact mare pe bugetul de stat ... Vom asista la o creștere, dar nu o creștere nesustenabilă. Va fi, cred, o creștere mică, apoi o scădere. ... Între un leu și 60 de bani și un leu și 10 bani este o diferență mare. Mai sunt și unii care pun tarife așa mari pentru că nu vor ca într-o anumită perioadă de timp să-și mărească portofoliul de clienți" a declarat, prin telefon, expertul în energie Răzvan Nicolescu.

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de electricitate din ţară, anunţă că îi poate prelua pe toți consumatorii care vor să își schimbe furnizorul. În paralel, Autoritatea de reglementare a lansat o campanie de informare.

Greta Neagu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri economice » Schimbarea furnizorului de energie, rapidă şi fără costuri. Cine primeşte tichete după expirarea plafonării