Video Scumpiri la pompă, pentru a cincea zi la rând. Motorina se apropie de 11 lei pe litru
Scumpiri fără frână la pompe. În timp ce benzina stă să treacă de 10 lei, motorina se apropie la fel de sigur de pragul de 11 lei pe litru, chiar şi cu acciza redusă.
Este a cincea zi la rând de scumpiri la pompă. De exemplu, la această stație la care noi ne aflăm în acest moment, un litru de benzină este 9,99 lei, iar un litru de motorină costă 10,88 lei.
Deși, la începutul săptămânii, ministrul Finanțelor a anunțat prelungirea mecanismului accizei dinamice de 2,10 lei pentru litrul de motorină până la finalul lunii.
Acciza este redusă cu 25% față de nivelul standard. Și iată că aceasta nu se mai simte acum din cauza acestor scumpiri.
Toate acestea pentru că, în prezent, în București, scumpirile sunt de aproximativ 9 bani și, cel mai probabil, vor continua.
Față de anul trecut, diferența este covârșitoare. Pe 20 septembrie 2025, un litru de benzină era aproximativ 7,60 lei, iar un litru de motorină costa 7,80 lei.
