Singurele zone din Bucureşti unde preţurile apartamentelor vechi cu trei camere au îngheţat
Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere au rămas nemodificate în zonele centrale din București și au scăzut în mai multe cartiere ale Capitalei, arată o analiză a Ziarului Financiar.
Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere au îngheţat în zona Unirii şi la Victoriei. Cele mai multe cartiere raportează scăderi, anunță specialiștii care mai subliniază că în octombrie media preţurilor s-a redus la sub 108.000 de euro.
Ritmul anual de creştere a încetinit la cea mai mică valoare din 2022 în octombrie, la 5,2% faţă de perioada similară din 2021 şi a cincea lună consecutivă de scăderi.
Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au scăzut, în medie, la nivelul lunii octombrie cu 500 de euro sau 0,5% la 107.850 de euro, fiind a cincea lună consecutivă de scăderi, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România.
De partea cealaltă, dacă vânzările sunt afectate de inflaţie şi creşterea dobânzilor, dezvoltările noi sunt influenţate de lipsa autorizaţiilor de construire şi blocarea proiectelor, fapt ce va pune presiune pe piaţa de vechi în următorii 2-3 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰