Observator » Ştiri economice » "Suntem nevoiți să le dăm la prețuri de nimic". Ce se întâmplă în piețe înainte de Postul Crăciunului

Video "Suntem nevoiți să le dăm la prețuri de nimic". Ce se întâmplă în piețe înainte de Postul Crăciunului

Editor Laura Ilioiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 12.11.2026, 08:18 | Modificat la 12.11.2026, 08:34

Mulţi români au început să-şi pregătească deja listele de cumpărături pentru că produsele lactate şi carnea fac loc preparatelor vegetale. Însă vestea bună despre preţul legumelor este umbrită de scumpirile celorlalte produse. 

Uleiul şi pâinea, alimente cu semnificaţie profund spirituală pentru credincioşi, au devenit tot mai greu de pus pe masă. Sunt produsele care s-au scumpit cel mai mult comparativ cu anul trecut.

”De la o zi la alta ele se scumpesc, iar noi trebuie să ne descurcăm”, spun localnicii.

Din fericire, unele s-au ieftinit față de 2025. Cartofii, făina și mălaiul sunt mai ieftine cu aproximativ 3%, iar fasolea boabe cu aproape 2%. Legumele s-au ieftinit cu 5,25%, în timp ce fructele proaspete au înregistrat cea mai mare scădere de preț, de aproape 17%.

Articolul continuă după reclamă

Printre cele mai cumpărate în această perioadă sunt orezul, care costă 7 lei kilogramul, fasolea, 11 lei, iar pateul vegetal și halvaua, în jur de 5 lei. Și în piețe, din cauza vânzărilor slabe, producătorii au preferat să nu mărească prețurile.

”Prețurile sunt același cam din anii trecuți pentru că vânzările nu merg. Și suntem nevoiți să le dăm la prețuri de nimic. Oamenii preferă să se ducă la supermarket-uri”, spune Liliana, producător.

”Mi-am pregătit tocană de legume, zacuscă. Mi-am pus la ladă fasole verde, dovlecei tăiați cubulețe, roșii cherry că să avem pentru postul de Crăciun”, spune o femeie. 

Pe acelaşi subiect

Pentru cei care nu au timp să gătească acasă și preferă să ia masa la restaurant, administratorii localurilor au pregătit meniuri speciale de post.

”Prețurile variază între 30 și 60 de lei.Clienții au parte de: pizza vegană, pastă cu roșii și paște cu broccoli. Pe lângă acestea avem și deserturi vegane”, spune Maria Mohora, manager restaurant .

Postul durează 40 de zile, iar medicii ne sfătuiesc ca în această perioadă să evităm consumul excesiv de carbohidrați.

Laura Ilioiu

Reporter corespondent pentru Gorj la Observator Antena 1. Un an de experienţă în jurnalism de actualitate şi reportaje de teren. ➜

Like