Video Centrala te poate lăsa în frig chiar când ți-e lumea mai dragă. Ce trebuie să verifici înainte de iarnă
Vine iarna așa că n-ar strica să ne uităm cu atenţie la centrală. Dacă se strică în mijlocul frigului, reparația poate costa mult, iar uneori trebuie schimbată. Plus că o centrală care nu mai merge cum trebuie, consumă mai mult gaz, deci plătim o factură mai mare. Specialiștii ne sfătuiesc să chemăm un tehnician pentru verificare înainte să vină gerul.
Ștefan îşi caută o centrală nouă, ca să stea liniștit la iarnă. Un echipament vechi te poate lăsa în frig exact când îţi e lumea mai dragă. Așa că preferă să dea banii acum, decât să plătească mai mult mai târziu.
"De obicei cred că îţi doreşti ce e mai bun. Cred că dacă reuşeşti să ajungi la o soluţie bună, aşa cum trebuie, e bine să investeşti mai mult, să fii mai liniştit, dacă iei o decizie mai puţin bună s-ar putea să te coste mai mult.", spune Ştefan.
Specialiștii spun că centrala trebuie verificată din timp, nu abia când se strică. Mai ales că, înainte de iarnă, toată lumea cheamă tehnicianul și e tot mai greu să prinzi o programare.
"De cele mai multe ori, pot fi probleme minore începând de la o baterie la un termostat sau o presiune în instalaţie sau un vas de expansiunne, dar se întâmplă ca în unele situaţii problemele să fie mai grave, de la ţevi sparte sau o placă electronică la o centrală.", precizează Mihai Bursuc, consilier vânzări.
"Cu ce situaţii vă întâlniţi cel mai mult în teren? La centrale pe gaz - înfundarea schimbătorului de căldură, apa caldă nu mai vine constant caldă-rece, caloriferele nu se mai încălzesc la temperatura dorită.", spune Adi Grămadă, instalator.
O centrală care nu mai merge cum trebuie nu înseamnă doar o casă mai rece. La cele pe gaz, înseamnă și o factură mai mare.
"Sunt semne care sunt uşor de identificat, adică zgomote la centrală, dfecţiuni într-un ritm mai accentuat. Agentul nu mai are aceeaşi cantitate de căldură - respectiv temperatura scade atât la partea de încălzire cât şi la apa caldă, menajeră.", menţionează Radu Pentiuc, electrotehnică.
"Dacă vorbim despre centrala pe caz sau orice altfel de centrală este recomandat să facem revizia anuală. Pe lângă revizia anuală este foarte bine să verificăm presiuinea din instalaţii, să verificăm radiatoarele şi să apelăm un specialist.", spune Daniel Alexiuc, consultant.
"Dacă ar fi o reparaţie care să vă coste mai mult, aţi pune în balans dacă merită sau nu? Bineînâeles, mai bine o schimb cu totul şi gata, nu are rost să investesc în ceva uzat.", spune o femeie.
"De regulă, da. Ştiu că sunt nişte specificaţii termice acolo la centrală şi trebuie să le îndeplineşti.", spune un bărbat.
Indiferent de tipul centralei sau de combustibilul folosit, o verificare făcută la timp te scapă de reparații scumpe.
Reporter Teritoriu la Observator - Antena 1, în Nord-Estul țării. Peste 15 ani de experienţă în jurnalism. ➜
