Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Titluri de stat Tezaur 2024. Românii le pot cumpăra de azi, cu dobânzi neimpozabile de peste 6%

Titluri de stat Tezaur 2024. Românii pot investi, începând de miercuri, 13 martie, în noi titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale neimpozabile de 6,10%, respectiv 6,85%, a anunţat Ministerul Finanţelor (MF). Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

de Redactia Observator

la 13.03.2024 , 12:19

Titluri de stat Tezaur 2024. Românii le pot cumpăra de azi, cu dobânzi neimpozabile de peste 6% Titluri de stat Tezaur 2024. Românii le pot cumpăra de azi, cu dobânzi neimpozabile de peste 6% - Shutterstock

De la începutul acestui an, prin cele 3 emisiuni precedente, investitorii au cumpărat titluri de stat Tezaur de peste 3,2 miliarde lei.

Potrivit unui comunicat al MF, remis miercuri AGERPRES, titlurile de stat pot fi cumpărate între 13 martie 2024 - 11 aprilie 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.

De asemenea, între 13 martie 2024 - 12 aprilie 2024, titlurile pot fi achiziţionate de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, iar între 13 martie 2024 - 11 aprilie 2024 în mediul urban şi 13 martie 2024 - 10 aprilie 2024 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

Articolul continuă după reclamă

"Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri", se arată în comunicatul MF.

Pe acelaşi subiect

Fondurile, folosite pentru refinanţarea datoriei publice

Potrivit sursei citate, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

"Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro", a mai transmis MF în comunicat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Titluri de stat Tezaur 2024. Românii le pot cumpăra de azi, cu dobânzi neimpozabile de peste 6%