Un vâlcean transporta cu maşina aproape un kilogram de canabis şi 30 grame de cocaină. Bărbatul, prins în flagrant de poliţişti
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu în formă continuată, potrivit News.ro.
„În cauză s-a reţinut faptul că inculpatul a comercializat diferite cantităţi de droguri de mare risc şi de risc către consumatori din judeţul Vrancea, fiind prins în flagrant, la data de 20.12.2022, în timp ce transporta, cu un autoturism, cantităţile de aproximativ un kilogram de canabis şi 30 grame de cocaină”, arată comunicatul de presă al DIICOT.
Bărbatul avea în masină aproape un kilogram de canabis
La aceeaşi dată a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Adjud, fiind identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă. Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, mai indică sursa citată.
În cursul zilei de miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
DIICOT mai precizează că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰