Ungaria a renunțat la plafonarea prețului la carburanți, impusă în urmă cu un an
Guvernul Ungariei a renunțat la plafonarea prețului carburanților pe fondul crizei provocate de lipsa importurilor și panică în rândul șoferilor. Compania MOL a transmis că „situația este critică”. Șeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban a declarat, marți, că Executivul de la Budapesta a fost nevoit să renunțe la plafon, la recomandarea MOL, scrie Reuters.
“Nu mai puteam aștepta. Este singura modalitate prin care putem asigura securitatea aprovizionării cu carburanți“, a declarat Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului Orban. Acesta a mai explicat faptul că renunțarea la acest plafon va stimula, cel mai probabil, creșterea inflației.
Directorul executiv al Mol, Zsolt Hernadi, a transmis că restabilirea importurilor și stabilizarea situației la nivel național va dura aproximativ două luni, dar efectele eliminării plafonului se vor vedea aproape imediat.
Presa de la Budapesta a transmis, marți, că la benzinăriile din țară s-au format cozi uriașe pe fondul penuriei de carburant."O penurie parţială a produselor noastre ne afectează întreaga reţea, iar un sfert dintre benzinăriile noastre sunt complet goale", a precizat Gyorgy Bacsa, director MOL
Penuria este cauzată de o scădere cu 30% a importurilor de carburant, precum şi de unele operaţiuni de mentenanţă într-una din rafinăriile MOL, care ar urma să dureze "mai multe săptămâni", a precizat el.
Deficitul de import este o consecinţă a plafonării preţurilor la carburanţi impusă de guvern, ceea ce a determinat companiile străine să îşi reducă livrările de carburant către Ungaria, conform Asociaţiei Benzinăriilor Independente (FBSZ).
Plafonarea prețului carburanților, introdusă în noiembrie 2021
"Trebuie să se renunţe la plafonarea preţurilor", a precizat FBSZ într-un comunicat transmis AFP.
În noiembrie 2021, Budapesta a decretat un preţ fix de circ 1,17 euro pe litrul de benzină fără plumb 95. Revizuit la fiecare trei luni, plafonul a fost prelungit ultima dată în septembrie şi rămâne în vigoare până la finalul anului.
Guvernul a afirmat că plafonarea preţurilor - la o serie de produse alimentare de bază, precum şi la carburant - vizează sprijinirea activităţii economice şi reducerea inflaţiei galopante pe care executivul o pune pe seama efectelor sancţiunilor UE împotriva Rusiei.
Inflaţia din Ungaria calculată la un an a ajuns la 21,6% în octombrie, cel mai ridicat nivel al său de după 1996 şi al treilea cel mai mare din UE, conform Eurostat.
Însă guvernatorul Băncii Centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, a explicat că "plafonările de preţuri la carburanţi şi la produsele alimentare au adăugat trei-patru puncte procentuale la inflaţie", determinând comercianţii să majoreze preţurile la alte bunuri.
"Ele trebuie eliminate imediat", a declarat luni, într-o comisie parlamentară, Matolcsy, considerat în general un aliat al lui Orban.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰