Video Vânzări-record la chipsuri, pufuleţi şi covrigei, deşi preţurile au crescut considerabil. "Nevoia e mai importantă decât banii"
Nu ne mai oprim din ronţăit! Vânzările de chips, pufuleţi şi covrigei au ajuns la un nivel record. Nici scumpirile nu ne mai taie pofta! Poate doar avertismentul repetat al nutriţioniştilor, care spun că, mâncate în faţa televizorului, gustările au efect de fast-food.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Asaltaţi de reclame şi mesaje subliminale, devenim aproape dependenţi de gustări crocante şi sărate. Vânzările au crescut cu 17 la sută în ultimul an, mai mult decât preţurile, care au urcat cu 15 procente.
Pericolul gustărilor dintre mese
"Fructe uscate. Dar mai merge şi un chips din când în când", recunoaşte un român. "Fistic mănânc mai des. Migdalele îmi plac. Caju e bun dar e dulce şi nu e prefaratul meu. Şi alune. Acum am descoperit nişte alune care sunt bune. Şi am mâncat un pic mai des", spune altcineva. "Pufuleţii, dar depinde când consum. Depinde de pofte, cu arome, cu tot ce e posibil", zice un altul.
"Pufuleţii sunt pe primul loc în topul snackurilor sărate. Anul trecut, una din opt familii a cumpărat cel puţin o dată pufuleţi. Iar principalul motiv îl constituie preţul care e mic. O astfel de pungă costă 1 leu şi 79 de bani", transmite Mădălina Chiţac, reporter Observator.
- Cum a fost reinventată banala roşie la Buzău: costă 2,50 lei răsadul. "De pe o plantă poţi recolta 3 kg. Sunt...
- Hrana viitorului, descoperită în România. Locul este unic pe Glob şi a stabilit deja un record important în...
- Ce îşi cumpără românii cu tichetele de masă de la muncă. Frecvenţa, tot mai mare: "Cu 30% peste anul trecut"
Cel mai mare producător de pufuleţi din România a avut vânzări cu 30% mai mari anul trecut. Pe locul doi în topul preferinţelor se află fructele uscate: arahide, semințe de floarea-soarelui sau dovleac, caju şi migdale. "Alune, nuci, mixuri. Sunt foarte sănătoase, sunt foarte bogate în calorii, dar vin cu fibre, vin cu nutrienţi, îţi ţin de foame şi îţi hrănesc organismul", spune Fabius Antal, nutriţionist.
O pungă de chipsuri, peste 10 lei
Şi chipsurile sunt consumate în cantităţi mari, chiar dacă preţurile au tot crescut. O pungă costă mai mult de 10 lei. "Nevoia e mai importantă decât banii. Cred că dorinţa, plăcerea. Plăcerea de a te răsfăţa", este de părere un român. "Cred că e mai degrabă obişnuinţa de a mânca ceva atunci când te uiţi la ceva. Şi din obişnuinţă mai mult, decât faptul că sunt bune sau e necesar să le mănânci", spune un altul.
"A devenit o obişnuinţă să consumăm produse de genul atunci când stăm şi ne uităm la ceva. Dar este de două ori mai nociv. Atunci când mâncăm şi ne uităm în altă direcţie, o să ajungem să consumăm tot mai mult", adaugă Fabius Antal, nutriţionist.
Nutriţioniştii ne sfătuiesc să ne mai temperăm poftele de de snack sărat. O sută de grame pot conţine peste 600 de calorii, cât o masă cu trei feluri de mâncare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰