Video Verdict Roşia Montană: banii sau aurul. Cum va plăti România despăgubirile uriaşe cerute de compania canadiană Gabriel Resources
Banii sau aurul. Vineri, 8 martie, se dă verdictul în dosarul Roşia Montană, cu o miză uriaşă pentru statul român şi automat pentru banii noştri. Guvernul ar putea fi obligat fie să plătească miliarde de dolari companiei canadiene, fie să continue exploatarea aurului din zona Roşia Montană până ce va stinge prejudiciul.
Roşia Montană: România riscă să plătească despăgubiri de miliarde de dolari companiei canadiene Gabriel Resources. "6,7 miliarde de dolari a cerut compania canadiană Guvernului drept despăgubiri în această speţă de la Roşia Montană. Deocamdată decizia nu a venit, însă se lucrează pe mai multe scenarii la nivel de Guvern, în cazul în care Guvernul este pus să plătească această despăgubire, potrivit deciziei care urmează să fie luată", transmite Bianca Iacob, reporter Observator.
Verdict Roşia Montană: banii sau aurul
"Se încearcă negocierea cu compania canadiană, dar depinde cum vrea aceasta ca suma să fie plătită: să îi lase să exploateze aurul de la Roşia Montană până când datoria va fi fost stinsă, ori să se găsească o altă coluţie pentru ca aceste datorii să fie şterse din contul Guverului. Cert este că banii vor fi de la bugetul de stat, 6,7 miliarde de dolari", adaugă Bianca Iacob, reporter Observator.
"Povestea Roşia Montană este complicată şi este de foarte mulţi ani, de cînd compania canadiană a luat licenţa de exploatare pentru zăcămintele de la Roşia Montană. Vorbim de peste 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Metoda prin care aceste zăcăminte ar fi urmat să fie scoase din minele de acolo a fost una controversată, o metodă de extragere cu cianuri, ceea ce a dus la proteste în stradă şi nu s-a putut exploata la Roşia Montană tocmai din această cauză. Acum, Roşia Montană este în patrimoniul UNESCO. A fost introdusă cu ceva ani în urmă şi nu se poate face exploatarea acolo până când nu va fi scoasă din patrimoniul UNESCO sau să se facă cu anumite utilaje", mai spune Bianca Iacob, reporter Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰