Veste rea pentru români! Seceta va determina creşterea puternică a preţurilor
Seceta a afectat grav culturile agricole din acest an şi a determinat producătorilor pierderi de peste 2 miliarde de euro, reprezentând investiţii nerecuperabile, şi va majora preţurile produselor româneşti, în perioada următoare
Seceta a afectat grav culturile agricole din acest an şi a determinat producătorilor pierderi de peste 2 miliarde de euro, reprezentând investiţii nerecuperabile, şi va majora preţurile produselor româneşti, în perioada următoare
Porumbul este cea mai afectată cultură, însă seceta a adus prejudicii şi altor culturi precum cele de soia, grâu, rapiţă, de floarea-soarelui, dar şi legumelor.
"Seceta s-a comportat diferit, în funcţie de zonă, cea mai afectată fiind zona Moldovei, unde nu a mai plouat din luna aprilie, iar de atunci aici s-a instalat seceta, iar majoritatea culturilor sunt în pericol. Alte zone afectate sunt sud-vestul Banatului, vestul şi estul ţării, în special în judeţul Constanţa. Cea mai afectată este cultura porumbului, începând de la 30-50% până la 100%. În Moldova sunt suprafeţe imense afectate 100%", a afirmat preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu, potrivit Mediafax.
Ministerul Agriculturii nu a prezentat până în prezent date cu privire la efectele secetei asupra culturilor agricole.
Baciu a afirmat că LAPAR nu are o evidenţă exactă în ceea ce priveşte mărimea suprafeţelor afectate, dar a subliniat că pierderile sunt de peste 2 miliarde euro.
"Seceta va diminua recolta lui 2015. Pierderile sunt enorme, până în prezent se înregistrează pierderi de peste 2 miliarde euro, urmând ca suma să crească pe măsură ce temperaturile rămân foarte ridicate şi fără precipitaţii. Când spun 2 miliarde de euro este vorba de investiţii deja făcute care nu se mai recuperează. Nu ne referim aici la veniturile care le-am fi avut dacă recoltam producţia", a mai spus Baciu.
El a adăugat că în perioada următoare se vor scumpi cu siguranţă fructele, legumele şi cerealele, ca efect al secetei şi unor taxe noi introduse de Ministerul Mediului.
"Vorbim în primul rând de scumpiri la materia primă. Apoi se vor scumpi toate în lanţ", a spus Baciu.
Şeful Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România vrea să dea da în judecată Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru că ar fi avut prognoze greşite care au contribuit la pierderile fermierilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰