Antena Meniu Search
x

Video Admitere facultate 2021. Câte locuri oferă la buget principalele universități din Iaşi

Doar o zi îi mai desparte pe absolvenţii clasei a douăsprezecea de aflarea rezultatelor la examenul de Bacalaureat. Cei mai mulţi dintre ei îşi fac deja calcule şi se gândesc la ce facultate să aplice, iar universităţile vin în faţa lor cu o varietate de oferte educaţionale.

Clara Mihociu
de Clara Mihociu

la 04.07.2021, 14:21

Vezi și

Vorbim despre un număr mai mare de locuri, în primul rând, oferite de universităţile ieşene, de exemplu. La Universitatea agronomică a crescut cu 10% la admiterea la studiile de licenţă în acest an, sunt aproximativ o mie de locuri aici. 75% dintre acestea sunt locuri la buget. La cele patru facultăţi, la trei dintre ele cel puţin, se intră doar pe baza notei de la examenul de bacalaureat. Totuşi, pentru Facultatea de Medicină Veterinară, cei care vor să intre la această facultate vor da şi un test, care, de asemenea, va conta la nota pentru admitere. La Universitatea de Medicină sunt aproximativ 800 de locuri la buget şi toţi elevii trebuie să dea un examen înainte, pentru a putea fi admişi.

La Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, vorbim despre 15 facultăţi. La majoritatea se va intra doar pe baza notei de la Bacalaureat. Totuşi, unele facultăţi fac şi o anumită diferenţiere pe baza uneia dintre notele de la Bac, dar şi pe baza mediei pe care au avut-o elevii la finalizarea celor patru ani de liceu. De asemenea, la Universitatea Tehnică din Iaşi a crescut numărul de locuri în acest an, pentru că, de la an la an, a crescut şi cererea pentru cele 11 facultăţi. Vorbim despre aproximativ 3.600 de locuri în acest an, cu 500 de locuri mai mult faţă de anii trecuţi.

Rezultatele de la Bacalaureat 2021 se afișează pe 5 iulie

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

Pe acelaşi subiect
  • recunoaşterea/echivalarea/ susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  • susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
  • obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

Pe evaluare.edu.ro şi www.observatornews.ro găseşti toate informaţiile legate de examenele susţinute de absolvenţii clasei a XII-a din România: subiecte barem şi rezultate Bacalaureat 2021.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 12:00).

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Afişarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

Calendar Bacalaureat, sesiunea august-septembrie

  • 19 - 26 iulie 2021 - Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021 - Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
  • 17 august 2021 - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
  • 18 august 2021 - Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
  • 19 august 2021 - Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
  • 23-24 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
  • 26 - 27 august 2021 - Evaluarea competențelor digitale - proba D
  • 30 - 31 august 2021 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C
  • 31 august 2021 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 - 18,00)
  • 1- 3 septembrie 2021 - Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 - Afișarea rezultatelor finale

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Educatie » Admitere facultate 2021. Câte locuri oferă la buget principalele universități din Iaşi