Antena Meniu Search
x

Video Pregătiţi să devină spioni din facultate: "Sunt nişte testări speciale care nu sunt cunoscute"

Spionii nu se mai recrutează din facultate, ei chiar se antrenează la facultate. Din acest an, zeci de locuri la Matematică, ASE şi Politehnică sunt păstrate pentru studenţii de la SRI. Candidaţii trebuie să treacă mai întâi de probele militare şi apoi de cele "civile". Iar, după licenţă, vor fi obligaţi să lucreze în sistem 10 ani.

Mădălina Iacob
de Mădălina Iacob

la 29.05.2021, 21:22

Vezi și

55 de locuri sunt rezervate studenţilor de la SRI în trei mari universităţi tehnice de stat. 37 la Politehnica, 15 la Facultatea de Matematică şi 3 la Academia de Studii Economice. Înscrierile se fac până pe 4 iunie. 

Marian Preda, Rector Universitatea Bucureşti: "Facultatea de Matematica-Informatică, 13 locuri la informatică, câte unul la Tehnologia informatiei si la Matematica. În cazul acestor 15 locuri, şi admiterea se va da exact ca pentru ceilalti studenţi". 

Rector Politehnică, Mihnea Costoiu: "Este o concurenţă mare pentru aceste locuri. Facultăţile de Automatică şi Electronică, dar şi la Facultatea de Chimie". 

Tinerii trebuie să treacă de două ori prin emoţiile admiterii. O dată la probele speciale militare de la Academia de Informaţii şi apoi la cele civile de la facultăţi.

Pe acelaşi subiect

Testări speciale pentru Academia Naţională de Informaţii

Adrian Ivan, rector Academia Naţională de Informaţii: "Sunt niste testări speciale care nu sunt cunoscute, dar ele fac parte din selecţiile făcute de SRI. Teste psihologice, cultura generală. Sunt proiecte pilot. De ce? Pentru ca SRI-ul are nevoie de expertiza în zona tehnică noi nu pregătim ingineri, noi pregătim informaticieni, noi pregătim ofiţeri de intellingence". 

Studenţii vor fi cazaţi în cămine alături de colegii lor de facultate. În paralel, însă, trebuie să facă şi pregătirea militară specifica Serviciului Roman de Informatii. 

Drept răsplată, tinerii au locul de muncă asigurat. Dar îşi asumă şi rigorile unui astfel de job. După facultate, sunt obligaţi să lucreze în sistem măcar 10 ani. Altfel, vor fi nevoiţi să plătească toate cheltuielile din perioada studiilor.  

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Pregătiţi să devină spioni din facultate: "Sunt nişte testări speciale care nu sunt cunoscute"