Galerie foto Ambulanță SMURD chemată după un accident din Hunedoara în care au fost implicate două mașini și o motocicletă
În această după amiază, pompierii Secției Brad au fost solicitați să intervină în localitatea Luncoiu de Jos, unde a avut loc un accident rutier. Echipajele operative s-au mobilizat de urgență la locul indicat, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, în sprijinul acestora fiind alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
În accident au fost implicate două autoturisme și o motocicletă, rezultând două victime, respectiv conducătorul motocicletei, în vârstă de 35 de ani și conducătorul unuia dintre autoturisme, în vârstă de 27 de ani. Cei doi bărbați au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului și ulterior au fost transportați la UPU Deva, respectiv la CPU Brad pentru investigații medicale suplimentare și tratament de specialitate.
Celelalte persoane implicate în accident nu au necesitat asistență medicală. Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰