"O casă pentru fiecare". În cartierul care se voia "al doilea Dorobanţi" oamenii trăiesc ca la sat
Mii de oameni şi-au îngropat speranţele în ultimii 23 de ani în cartierul ANL Henri Coandă - împarţit între Sectorul 1 şi Pipera. Cartier după cum îi spuane şi numele dezvoltat de statul român şi gestionat de primării. Autorităţile nu au terminat nici acum ce au început cu surle şi trâmbiţe. S-a promis un al doilea Dorobanţi, cartierul eleganţei, dar jumătate dintre ele sunt încă cum nu se poate mai rău. Cum îşi bate statul joc de peste o mie de familii de peste două decenii, într-un nou episod al campaniei Coşmar Residence.
"Cel mai mare cartier de locuințe, dezvoltat de stat. Statul arată încă o dată cât de falimentar e. Ne promit marea cu sarea mereu și prin ceea ce fac ne arată incompetența, nepăsarea, indolența, nu știu", a spus Florin Militaru, proprietar ANL Henri Coandă.
Peste 1.100 de locuințe, într-o zonă exclusivistă, în nordul Capitalei. În care ar fi trebuit să încapă în jur de 5 mii de oameni, cu vârsta de maxim 35 de ani, la acea vreme. Își puteau face credit ipotecar în niște condiții extrem de avantajoase.
Pe atunci, statul punea la dispoziție terenul și se obliga să asigure, gratuit, toate utilitățile.
Arăta așa de bine totul pe hârtie că s-au făcut liste de așteptare pentru cine își dorea o casă în cartier.
"S-a lucrat bine acum. Sunt foarte mulțumit de ritmul în care s-a lucrat pe infrastructura rutieră", a declarat Miron Mitrea, fost ministru al Lucrărilor Publice.
Proiectul a început, deci, bine, dacă ar fi să ne luăm după fostul ministru al lucrărilor publice. Doar că la scurt timp după această declarație, terenul dat de stat în concesiune tinerilor a fost revendicat cu acte false și proiectul a fost blocat în instanțe câțiva ani. După care a început, în sfârșit, construcția. De terminat nu s-a mai terminat niciodată.
Deși unii au sperat că vor trăi aici, și-au abandonat visul și au plecat. În casa aceasta au crescut copaci.
Iar cei care s-au mutat, sperând în promisiuni, trăiesc de ani de zile un coșmar.
"Copiii mei au o speranță. E trist ce spun acum, vă dați seama. Eu vorbesc că poate copiii mei se vor bucura de locul ăsta. E total anormal ce spun", a declarat Florin Militaru, proprietar ANL Henri Coandă.
Anormal e, de fapt, tot ce trăiesc acești oameni, pe nervii și pe banii lor. Florin și-a cumpărat aici o casă acum 3 ani, de la un alt proprietar care n-a mai avut răbdare să aștepte alte promisiuni. Casa nu era bună de locuit, cartierul nu avea nici drum, nici canalizare. Dar se vor rezolva toate, și-a spus Florin.
"Problema e praful, mizeria și faptul că pur și simplu că în anumite situații nu mai poți să intri. Toată apa îți intră în casă. Totul e făcut așa în bătaie de joc", a povestit Florin Militaru.
Florin Militaru ne-a arătat neregulile din casă.
"Ăsta e demisolul care e plin cu apă pentru că evident sunt infiltrații, cauza fiind realizarea defectuoasă a părții de construcție. Evident, înseamnă alte costuri, reparații, săpături pe lângă casă... practic cumperi o casă cu o grămadă de bani de la statul român după care te apuci să o faci din nou, că asta e morala până la urmă și nimeni nu răspunde. Aici e o problemă. Când e vorba de statul român nu există responsabili. Am plătit 185.000 atunci. Vi se pare că e un preț corect pentru ceea ce vă oferă acest cartier? Nu pot să spun că e un preț corect pentru că trebuie să mai spun ceva. Am luat o casă fără să am terenul ca proprietate. Terenul nu este al meu. este concesionat pe 99 de ani. Dar am privit altfel, ca muritorul de rând, nu trăim 1000 de ani până la urmă. Am privit de fapt potențialul zonei", a mărturisit Florin Militaru.
O zonă cu potențial uriaș.
Reporter: Bună ziua! Ce se construiește aici?
Muncitor: Casă.
Reporter: Aici nu e canalizare, nu e drum evident.
Muncitor: Cum vedeți și dvs. Noi suntem învățați. Nu ni se pare ceva ciudat.
Reporter: Dar cei care locuiesc aici în praf continuu de 20 de ani...
Muncitor: Da, știu. Disconfortul e mare.
Reporter: Cum e să faceți livrări aici în cartier?
Curier: Foarte greu. Gropi, canale. Au spus că anul ăsta termină cu asfaltatul, dar nu se vede nimic.
"Am cunoștințe care au luat casele în speranța că vor veni copiii, au îmbătrânit, copiii sunt prin țări străine la 40-50 de ani, părinții au murit și ei nu au apucat să se vadă mutați în casa asta. Casele sunt acum peste 200.000 de euro, în general. Chiar mai mult 300.000", a mărturisit Florin Militaru.
Dar asta e altă poveste. Una din multele povești complicate ale acestui cartier. Care e jumătate în Voluntari, jumătate în Sectorul 1. Drumurile sunt însă administrate de Primăria Capitalei. Când a început șantierul, străzile au fost preluate de municipalitate cu mențiunea că, atunci când vor fi gata lucrările, acestea vor intra în proprietatea primăriei Voluntari sau a Sectorului 1. Dar lucrările nu s-au mai terminat. Așa că fiecare s-a descurcat cum a putut mai bine sau cum a reușit să fie mai convingător în fața primarilor care s-au perindat pe la capitală. Străzile din Sectorul 1 sunt aproape toate ca-n palmă, în Voluntari mai bine îți cumperi căruță.
Casa lui Florin e în Voluntari. Vara trecută, când ne-am întâlnit prima dată, încă era optimist. Ne-am revăzut jumătate de an mai târziu, în februarie.
Reporter: Ne-am văzut vara trecută, era mult praf. Acum e mult noroi.
Florin Militaru: Da, e cam același lucru doar că e anotimpul diferit. Gândiți-vă că suntem invitați să nu mai folosim mașinile.
Reporter: Pe jos cu cizme de cauciuc cum am venit noi astăzi. Altfel nu se poate.
Florin Militaru: Da, cu cizme de cauciuc și cu ceva noroc pentru că puteți intra în gropi pe care să nu le vedeți.
Măcar a ajuns și canalizarea pe strada lui. Un mic semn de civilizație. Dar Florin tot nu s-a mutat în casa cumpărată acum 3 ani.
Reporter: Ați mai lucrat la casă ceva?
Florin Militaru: Prea puțin în interior și am sperat că o să termine în partea asta de infrastructură și se apucă totuși de drumuri, pentru că aveam totuși nevoie de un drum ca să vin acasă. În ritmul ăsta, vedeți cum sunt la noi... parcă trăim pe nu știu care planetă. Planeta care are anul cât 10 ani pământeni, așa e la noi.
Așa gândesc mulți dintre cei care au cumpărat aici. Că nu vor mai apuca să-și vadă visul cu ochii, dar măcar au ce lăsa moștenire copiilor.
Cartierul arată la fel, peste tot.
"Sectorul 1 minunat, Salubrității. Groapă lângă groapă, s-au unit", a spus un şofer.
Strada Salubrității, în Sectorul 1 al Capitalei. Drumul e în valuri, la propriu, aici, nu are asfalt și cu toate acestea în zonă încă se construiește. Aici de exemplu este un șantier în lucru pentru un bloc ce va avea 5 etaje.
"Se mai face câte ceva din când în când, dar într-o săptămână e la fel. Se fac tot timpul petiții, oamenii strâng bani ca să mai facă ceva, dar nu putem să susținem", a spus alt şofer.
"Cel puțin de 2-3 ori pe zi duc copiii la școală. Ne promit autoritățile că o să-l facă, dar nu vedem nicio mișcare", a mărturisit alt şofer.
"Lucrurile sunt începute prost, de la coadă la cap, cum e cazul acesta. Eu unul nu aș fi putut să semnez o astfel de chestiune tehnică. Drumul Salubrității are și o problemă de dimensiuni. Nu poți să construiești un drum de acces într-un cartier întreg unde strada are 3 metri. Căutăm rute alternative pentru ca oamenii să aibă astăzi acces civilizat", a declarat George Tuţă, primarul Sectorului 1.
"Toată babilonia asta este creată de probleme administrative. S-a pus carul înaintea boilor. Practic a existat problema cu ok, dar cum ne organizăm pentru că asta înseamnă că și magistralele de gaz, electricitate, conductele de canalizare, la un moment dat se întrerup la limita zonei administrative dintre cele două și atunci a trebuit să facă tot felul de scamatorii administrative; de fiecare dată când se construiește o nouă bretea auto sau un trotuar trebuie iarăși să treci pe la toți sfinții", a explicat arhitectul Radu Negoiță.
Scamatorii administrative care au adus în cartier anomalii de toate felurile.
Strada Biharia, administrată de Primăria Capitalei, cea mai scurtă legătură cu orașul, se termină într-o movilă, la 500 de metri de civilizație.
Artera va fi continuată, promite Primăria Capitalei, însă pentru asta este nevoie de exproprieri în valoare de 28 de milioane de lei. Municipalitatea anunță că în câteva zile va începe să asfalteze toate arterele de pământ din ANL Henri Coandă, Voluntari.
Reporter: Cam de un an ne tot întâlnim aici. De fiecare dată vorbim despre aceleași probleme, dar astăzi am venit cu o veste bună. Primăria Capitalei promite că în curând va începe să asfalteze drumurile de aici din ANL Voluntari. Vă vine să credeți?
Florin Militaru: Greu de crezut, dar e posibil. Totuși sunt aproape 30 de ani, 20 și ceva de ani, adică chiar nu ar fi o performanță, ar fi ceva care în sfârșit ar trebui să se întâmple, în sfârșit după atâtea promisiuni.
Reporter: Primăria promite că veți avea asfalt aici într-un an.
Florin Militaru: Nu știu dacă se va rezolva într-un an de zile. Chiar nu am nicio garanție. Nu a fost un eșec, nu a fost doar unul, a fost unul după altul, administrație după administrație. Și atunci îți vine greu să crezi...
După 23 de ani, cel mai mare proiect imobiliar rămâne cel mai mare eșec imobiliar al statului român. S-au succedat primari, prefecți și miniștri, dar nimeni n-a găsit o rezolvare. Ba da, au găsit: pe site-ul agenției a apărut o secțiune specială pentru reclamații privind dezvoltarea ANL Henri Coandă. Nu sunt încă semne că cineva le și citește.
Reporter senior la Observator Antena 1 şi prezentator la Observator de Weekend. 10 ani de experienţă în jurnalism de administraţie publică. ➜
