Antena Meniu Search
x

Video Structura anului şcolar 2022-2023. Modificările din Educaţie, motiv de nemulţumire în rândul elevilor şi al părinţilor

Anul şi schimbarea în învăţământ!. De la toamnă, elevii vor avea mai multe zile de şcoală, dar şi de vacanţă. Semestrele vor fi înlocuite cu cinci module de învăţare, iar tezele cu două evaluări naţionale la începutul şi finalul anului şcolar. Modoificarile ii nemulţumesc pe elevi şi pe părinţi. 

Mădălina Iacob
de Mădălina Iacob

la 30.03.2022 , 21:30

Mădălina Iacob, reporter Observator: Anul şcolar va începe mai devreme si se va încheia mai târziu. Prima zi de şcoală va fi 5 septembrie, iar ultima, 16 iunie. Anul şcolar va fi împărţit în 5 module. 

Iar semestrele şi trimestrele vor dispărea. Primul modul din septembrie-octombrie se va încheia cu o vacanţă de toamnă. Al doilea se va derula până la vacanţa de Crăciun, care va avea trei săptămâni. O vacanţă în plus apare şi în luna feburarie. Modulele trei şi patru se vor desfăşura până în aprilie, şi ultima secţiune de cursuri, după sărbătorile pascale, va dura până la vacanţa de vară.

Elevi: Vai! Reacţia mea a fost pentru că ziua mea pică în timpul şcolii! E pe 8 septembrie. 

Vezi și

- Într-o săptămână nu ai timp sa faci nimic, mai bine am avea mai mult timp în vară. 

Pe acelaşi subiect

Sunt în total 36 de săptămâni. Ţinta este să ne apropiem de media europeană de 180 de zile de şcoală pe an. 

Iulian Cristache, reprezentant părinţi: Părinţii nu sunt de acord, partea de 5 septembrie este utilă, gândidu-ne ca avem liber la finalul lunii octombrie. 

Cea mai controversată decizie este legată de eliminarea tezelor din sistemul de educaţie românesc. 

Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educaţiei: În sensul renuntarii obligativitatii la aceste teze semestriale. Sunt convins ca fiecare profesor stie bine cand sa isi planifice aceste evaluari pe parcurs de-a lungul anului scolar. Evaluări standardizate sumative la final de an scolar si solicita elevii si o evaluare standadizata sumativa predictiva la inceput de an scolar. 

Schimbări importante în structura anului şcolar

Aşadar, fiecare profesor îşi poate evalua elevii când şi cum crede de cuviinţă. 

Ionela Neagoe, director: Se pune aşa o presiune pe ei pentru ca media conteaza, ar trebui desfiintat acest aspect. Eu am experienta copiilor mei care studiaza in afara, evaluarea constanta i-a pus in ipostaza de a invata permanent. Nu fac un heirupism...

Multe întrebări au rămas deocamdată fără răspuns. Vor mai exista sau nu medii, din ce vor fi alcătuite ele şi cât de dese trebuie să fie evaluările de la clasă. 

Robert Avram, consiliul elevilor: Am solicitat Ministerului Educatiei sa organizeze consultari in perioada urmatoare. Evaluarea sumativa va analiza mult mai mult competentele cheie pe care elevul trebuie sa le aiba. 

Sorin Cîmpeanu aşteaptă aprobarea experţilor în Educaţie pentru schimbarea regulamentului de organizare si functionare a şcolilor. Până atunci, elevii şi profesorii se întreabă încă o dată de ce se schimbă iar regulile jocului şi de ce, odată cu fiecare ministru, planurile pentru sistemul de Educaţie sunt altele... 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Cum se termină diseară meciul România - Olanda?
Observator » Educatie » Structura anului şcolar 2022-2023. Modificările din Educaţie, motiv de nemulţumire în rândul elevilor şi al părinţilor