Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video BAC 2023. Reacţia ministrului Educaţiei după scandalul de la proba de Limba Română: "Nu există posibilitatea ca subiectele să fie scăpate înainte de examen"

Nici nu a început bine Bacalaureatul că au apărut şi primele controverse. După prima probă scrisă care s-a ţinut ieri la Limba Română au apărut suspiciuni că subiectele s-au sifonat. "De bună seamă" a fost sintagma din subiecte care le-a dat bătăi de cap atât elevilor, cât şi profesorilor şi care a făcut multe valuri, după ce s-a descoperit că expresia a fost căutată intens pe internet, înainte de examen.

de Mădălina Iacob

la 27.06.2023 , 13:59

"Au apărut discuţii şi pentru că în baremul de corectare nu ar fi fost trecute toate sinonimele existente pentru expresia în cauză, aşa că elevii au făcut şi o petiţie, adresată dascălilor corectori. Şefa de la Educaţie a declanşat imediat verificări şi a găsit şi soluţii. "Nimeni, pentru că am verificat, este monitorizat audio video nu a comunicat cu cineva din exterior. Din punct de vedere al posibilităţii de a scăpa subiectele în spaţiul public din toate verificarile pe care noi le-am făcut acest lucru nu este posibil. Am verificat și noi cu specialistii IT încercările de căutare efectuate în cursul zilei de ieri și astăzi în privința expresiei "de buna seama" releva date diferite. Deci nu putem face o corelaţie între numărul de căutări și o potentiala bresa de securitate la nivelul subiectelor. Pentru o corectura unitara a fost transmisa o nota in toate centrele zonale de evaluare ce contine clarificari referitoare la punctarea si altor sinonime in afara cuvantului "desigur" care este mentionat in barem si clarificari vizavi si de modul in care se face evaluarea înn asa fel incat toata lumea sa urmeze acelasi mod de corectura sa nu avem diferente", a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei.

Potrivit acesteia, se va dispune şi un audit informatic, însă verificările făcute luni nu au lăsat "vreo suspiciune" cu privire la potenţiale incidente. Referindu-se la cazul de la Liceul Teoretic Decebal din Caransebeş, ministrul a informat că se face o cercetare disciplinară, însă subiectele au fost făcute publice când elevii erau deja în sală şi nu a fost influenţată corectitudinea examenului.

"Inspectorul Şcolar Judeţean de la Caraş-Severin a înaintat încă din cursul zilei de ieri Comisiei Naţionale de Bacalaureat solicitarea de schimbare a comisiei de la centrul de examen de la Liceul Teoretic Decebal din Caransebeş. Practic, comisia a fost schimbată. În paralel, continuăm demersurile de cercetare ca să vedem cine a fost implicat şi care sunt consecinţele. Şi în celelalte cazuri măsurile au fost similiare - înlocuirea comisiei, cercetare disciplinară pentru cei care se dovedesc că au făcut publice subiectele. Ele s-au făcut publice când elevii erau deja în sală, se aflau în condiţii de siguranţă. Nu putem spune că au influenţat în vreun fel corectitudinea examenului, însă vom lua toate măsurile disciplinare în aşa fel încât astfel de abateri de la regulament să nu se mai întâmple", a arătat ministrul. Deca a informat că vor exista consecinţe disciplinare serioase pentru cei care făcut astfel de greşeli.

Vezi și
Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » BAC 2023. Reacţia ministrului Educaţiei după scandalul de la proba de Limba Română: "Nu există posibilitatea ca subiectele să fie scăpate înainte de examen"