Video Elevii s-ar putea întoarce în bănci la finalul lunii martie
Estimările specialiştilor conform cărora elevii s-ar putea întoarce în bănci la finalul lunii martie ar putea fi prea optimiste. Termenul a fost dat cu gândul că, până atunci, cadrele didactice vor avea timp să se vaccineze împotriva coronavirusului.
- Sunt 3 milioane şi jumătate de copii siliţi să înveţe acasă.
- Guvernul Orban a decis că e prea periculos să participe la cursuri în sălile de clasă.
Un studiu recent arată că mai mult de jumătate dintre cadrele didactice din România nu vor să se vaccineze.
Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonator campanie vaccinare: Realist, ca termen, la sfârşit de martie, început de aprilie, putem să vorbim de o redeschidere în condiţii de siguranţă epidemiologică a activităţilor şcolare.
Orele se vor putea relua în clase, faţă în faţă, doar dacă dascălii sunt de acord să se imunizeze împotriva coronavirusului. Vaccinarea cadrelor didactice ar trebui să înceapă în luna februarie, numai că - potrivit unui sondaj la care au participat 13 mii de profesori - doar jumătate sunt dispuşi să fie imuninzaţi.
Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării: Din punctul meu de vedere, ar trebui o campanie de informare a populaţiei, să ştie toată lumea despre ce este vorba. Probabil că lumea este destul de speriată şi reacţionează în felul acesta.
- Au sau nu voie profesorii să confiște telefoanele elevilor? Au si câte două la ei: "Culmea, părinţii știu"
- Înscrieri la clasa pregătitoare. Părinţii care şi-au făcut viză de flotant pentru un loc la şcoli de renume:...
- Rezultate dezastruoase la simularea de la română. Elevii de a 8-a, încurcați de câți "i" are cuvântul "copiii"
- A început înscrierea în clasa pregătitoare pentru 2025 - 2026. Ce acte sunt necesare
- Înscriere clasa pregătitoare 2025: calendar complet, pași esențiali și sfaturi pentru părinți
Totuşi, şcolile ar trebui redeschise cât mai rapid.
Adrian Diacănu, dir liceu din Galaţi: Sunt copii de clasa a XVII-a, sunt copii de clasa a VIII-a care vor da undeva în vară examenele naţionale, acest lucru îi va afecta foarte, foarte mult.
Ioan Calarasi, Federaţia Naţională a Părinţilor Edupart: În folosul copiilor, concluzia noastră, singura modalitate este faţă în faţă.
Jean Badea, secretar de stat Ministrul Educaţiei şi Cercetării: Şi noi ne dorim să ne întoarcem cât mai repede în sălile de clasă. În acelaşi timp, ne dorim ca tehnologia să devină o componentă importantă a procesului de predare.
Nici măcar elevii, care iniţial s-au bucurat că vor învăţa online, nu mai rezistă ore în şir în faţa calculatoarelor. Asta în condiţiile în care au dispozitivele necesare şi nu sunt rupţi complet de şcoală şi profesori.
În acest moment, sunt 3 milioane şi jumătate de copii siliţi să înveţe acasă, după ce Guvernul Orban a decis - în noiembrie - că e prea periculos să participe la cursuri în sălile de clasă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰