Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Fac studiile în România, apoi se întorc în ţările lor lor pe salarii mari. "În Franţa poţi câştiga la început 3.000 de euro"

După restaurante şi hoteluri, farmaciile din România încep să se bazeze şi ele pe angajaţi din străinătate. Unul dintre cele mai mari grupuri din industria farma a adus peste o sută de nepalezi în depozite şi farmacii. Lucrurile nu vor sta mai bine nici de acum înainte. Înscrierile la facultăţile de profil sunt la cele mai mici cote din ultimii ani. 

de Redactia Observator

la 17.07.2023 , 20:39

Trei sferturi dintre locurile de la Facultatea de Farmacie din Cluj-Napoca au rămas libere după terminarea înscrierilor. De patru ani, numărul candidaţilor scade constant, spune decanul, îngrijorat că eforturile de atragere a tinerilor nu dau rezultat.

Prof. Gianina Crisan - decan Facultatea Farmacie Cluj: Am încercat să dezvoltăm proiecte de promovare a acestui program de studiu în mediul rural, în medii defavorizate. Prin care farmacistul să poate avea şi alte competenţe, de pildă în domeniul serviciilor farmaceutice. Trebuie să ne gândim că a crescut şi numărul facultăţilor de farmacie. În urmă cu 20 de ani erau trei facultăţi, acum sunt 12 facultăţi. Probabil şi acest lucru determină numărul mai scăzut de candidaţi.

Cât câştigă un farmacist proaspăt absolvent

Vezi și

Francezul Amara Dine e baiat crede că a descoperit motivul pentru care tinerii români nu sunt interesaţi să devină farmacişti. Studiază de un an la Facultatea de Farmacie de la Cluj-Napoca, dar nu vrea să rămână în România, din cauza salariilor mici.

Pe acelaşi subiect

Amara Dine, student la Facultatea de Farmacie: În Franţa poţi câştiga la început 3.000 de euro şi poţi ajunge şi la 8.000-9.000 de euro pe lună.

În România, un farmacist proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii câştigă cât un casier la supermarket. După cinci ani de studii, salariul unui farmacist poate începe de la 2.500 - 3.000 de lei. Responsabilitatea este însă invers proporţională cu veniturile, mai ales în ţara noastră, unde studiile arată că 65% îşi cumpără medicamente fără să consulte un medic, dublu faţă de media europeană.

În primăvară aveau aviz de practică 18.200 de farmacişti, cu aproape 7% mai puţini decât în aceeaşi perioadă din anul trecut. Anda Vija, proprietara unei farmacii din Timişoara, confirmă - este tot mai greu să angajeze personal.

Anda Vija, farmacistă: Foarte greu în ziua de astăzi. Foarte greu, pentru că sunt puţini care se înscriu şi sunt puţini absolvenţi comparativ cu anii trecuţi. Este o meserie grea. Descurajează şi din punct de vedere al salarizării.

Elena Dinte - preşedintele Colegiului Farmaciştilor Cluj: Problema mai gravă este că farmaciştii cu experienţă, din generaţia 45 plus, se retrag din farmacii. Ca urmare, tinerii nu au posibilitatea să se formeze. Pericolul e că ajung medicamentele în mâinile unor persoane slab pregătite şi este un atentat la sănătatea populaţiei. 

În 16 judeţe ale ţării există doar un farmacist la peste 1.500 de locuitori.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Educaţie » Fac studiile în România, apoi se întorc în ţările lor lor pe salarii mari. "În Franţa poţi câştiga la început 3.000 de euro"