Antena Meniu Search
x

Video Înscrieri facultate 2022. Peste 63.000 de locuri bugetate, la nivel național

Zi importantă pentru absolvenţii de liceu care au promovat prima sesiune de Bacalaureat şi visează la viaţa de student: astăzi încep înscrierile la facultate. Oferta universităţilor din toată ţara este mare, dar şi concurenţa este la fel. În acest sens, multe dintre instituţii propun şi sesiuni gratuite de pregătire pentru cei interesaţi. 

Mădălina Iacob
de Mădălina Iacob

la 04.07.2022, 14:36

Vezi și

Mediile de intrare la facultate sunt ceva mai mari anul acesta, pentru că și rezultatele finale la examenul de Bacalaureat au fost mult mai mari față de 2021.

Foarte important, însă, avem mai puțini absolvenți de liceu, așa că s-ar putea să avem și mai puțini studenți la facultate, anul acesta.

Cele mai multe facultăți au o oferă foarte largă. 63.000 de locuri la buget, la nivel național.

Admiterea facultate 2022, pe bază de dosar

Admiterea la facultate se face, în principal, pe baza unui dosar, iar asta înseamnă, în traducere, nota de la Bacalaureat. Puține sunt universitățile care au rămas cu examen scris sau probe. Vorbim despre Universitatea Politehnica, dar și despre Facultatea de Medicină sau ce de Drept.

Restul au rămas pe bază de dosar. La Academia de Studii Economice, de exemplu, admiterea de face doar online și neapărat cu eseu motivațional. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Educatie » Înscrieri facultate 2022. Peste 63.000 de locuri bugetate, la nivel național