Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prima zi de şcoală. Peste 2,7 milioane de elevi încep azi anul şcolar 2023-2024. Unii copii sunt întâmpinaţi cu fast şi baloane, alţii cu schele şi haos

Este prima zi de şcoală pentru mai bine de două milioane de elevi. Începutul unui nou an școlar aduce enorm de multe emoții în rândul elevilor de toate vârstele, dar și părinților și profesorilor. Ceremonii de deschidere au loc în toată ţara, motiv de bucurie pentru copiii şi tinerii care se vor revedea după trei luni de vacanţă. De mâine vor începe cu adevărat cursurile, însă unii nu vor avea clase în care să se întoarcă pentru că unele şcoli sunt încă în renovare.

de Ana Grigore

la 11.09.2023 , 12:48

A început anul şcolar 2023-2024. Luni, 11 septembrie 2023, este prima zi de şcoală pentru peste două milioane de elevi din România. Iar pregătirile au început dis-de-dimineaţă în unităţile de învăţământ din ţară, unde au loc festivităţile de începere a anului şcolar. Cele mai mari emoţii le au copiii de clasă pregătitoare, care trec pentru prima oară pragul clasei, dar şi părinţii acestora, care şi-au luat în număr mare o zi liberă pentru a fi martori la acest moment.

Prima zi de şcoală. Începe anul şcolar 2023-2024

"Profesorii îi aşteaptă pe elevi inclusiv cu baloane. Aproximativ 2.800.000 de elevi se vor întoarce astăzi în bănci, iar aproximativ 160.000 de copii vor călca pentru prima dată într-o şcoală. Vorbim despre copiii de la clasa pregătitoare. Mulţi părinţi şi-au luat liber de la serviciu pentru a-i însoţi pe copii în prima zi de şcoală, aşa că ne aşteptăm ca astăzi să fie cea mai aglomerată zi din traficul din Capitală din ultimele luni. De altfel, şi politicienii îi vor însoţi pe elevi în prima zi de şcoală. Preşedintele Klaus Iohannis, alături de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, vor fi la Şcoala 162 din Capitală. Vor să arate cum se învaţă într-o şcoală modestă, de cartier, după ce anul trecut a fost la deschiderea anului şcolar la un colegiu de top din Bucureşti", spune Ana Grigore, reporter Observator.

Vezi și
Pe acelaşi subiect

Haos în prima zi de şcoală

"De 10 ani, de când fac această meserie, ştirile de la începutul anului şcolar arată ca-n oglindă. E o renovare continuă pe care niciun Guvern şi niciun ministru nu a reuşit să o rezolve până acum. Sunt generaţii întregi care se confruntă cu aceeaşi situaţie. Poate doar cifrele se schimbă, dar problemele rămân", spune Mădălina Iacob, reporter Observator.

Din nou avem şantiere care abia au pornit lucrările de o săptămână, elevi care au fost anunţaţi deja că vor învăţa în trei schimburi ori prin biserici sau birouri de primării.

În multe şcoli e încă şantier

"Suntem la 60 de kilometri distanţă de Bucureşti şi aşa arată toaleta unei şcoli din localitatea Răzvani, judeţul Călăraşi. Aici e toaleta, în această anexă, iar şcoala în care învaţă cei 120 de elevi este aceasta", arată Mădălina Iacob, reporter Observator.

  • Alina Niculae, directoare: Pe 29 august a fost prima zi în care a venit echipa.
  • Mădălina Iacob, reporter Observator​: De ce aşa de târziu?
  • Alina Niculae, directoare: Din păcate, atunci am primit fonduri...
  • Mădălina Iacob, reporter Observator​: Când ar putea să aibă copiii de aici toalete?
  • Alina Niculae, directoare: În urma acestei adrese am fost sfătuiţi să luăm legatura cu Consiliul Local pentru că va trebui să scriem un proiect în acest sens. Nu ştiu, nu ţine doar de mine. 
  • Mădălina Iacob, reporter Observator​: Anul viitor poate?
  • Alina Niculae, directoare: Să sperăm.

Elevii merg la toaletă în curte

În clădirea veche de 100 de ani progresul a intrat timid şi s-a izbit violent de România reală. "Dincolo de această sobă, elevii au o tablă inteligentă în sala de clasă", arată Mădălina Iacob, reporter Observator. "Îmi displace situaţia, nu mi-aş dori ca al meu copil să iasă în frig iarna pentru a merge la toaletă, dar din păcate aici, în acest corp de clădire, asta se întâmplă", spune Alina Niculae, directoare.

În peste 100 de şcoli din România copiii vor merge la toaletă în curte. La Gherla, în judeţul Cluj, elevii vor începe noul an în demisolul unei biserici. Clădirea şcolii lor e în renovare de vreo doi ani. "Au avut ghinionul să se ocupe de acest proiect o firmă care nu este tocmai ok", a declarat Marinela Marc, inspector general ISJ Cluj.

Sute de elevi nu au clasele gata

Ghinion şi pentru 450 de elevi din Azuga. Şcolile din oraş sunt încă în renovare, iar copiii au fost relocaţi în biroul primarului sau în pensiunile unor profesori din Buşteni. Directorii dau vina pe constructori, constructorii, pe primari, primarii, pe buget. Şi tot aşa. De 33 de ani, niciun ministru nu a reuşit să facă ordine în acest haos. Iar şefi au fost destui.

"Dintre toate ministerele, cel mai aglomerat scaun a fost de departe cel de la Educaţie. În 33 de ani, nu mai puţin de 24 de miniştri s-au perindat pe aici, cu 29 de mandate cel puţin. Recordul îl deţine Ecaterina Andronescu. Iar la categoria cel mai scurt mandat candidează, fără discuţie, Ioan Mang, care a renunţat la funcţie după o săptămână", spune Mădălina Iacob, reporter Observator. 

Pe lângă infrastructură, autorităţile trebuie să se descurce cu o altă problemă ignorată ani la rând. "Toată lumea a început să consume, toată lumea ştie pe cineva care consumă. Şi noi, în loc să le deschidem ochii, noi îi acoperim, crezând că îi protejăm", povesteşte o elevă.

Tot mai mulţi elevi se droghează

Aşa ne-am trezit azi că 10 la sută dintre elevi au consumat cel puţin o dată droguri până la vârsta de 16 ani. "Odată ce ai făcut-o, o faci şi a doua. Tu nu eşti consumator, dar aşa de party, de fun, toată lumea o face", spune o elevă. Declaraţia, şocant de sinceră şi de adevărată, ne arată că situaţia e deja scăpată de sub control. Pentru prima dată se vorbeşte despre testarea antidrog în şcoli

"Trebuie să îi privim pe cei care au probleme de adicţie ca pe nişte victime, ca pe nişte pacienţi care au nevoie de ajutorul nostru pentru a ieşi din aceste situaţii", a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei.

Încă un proiect eşuat din start, spun elevii. Încă unul din marele proiect România Educată

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Prima zi de şcoală. Peste 2,7 milioane de elevi încep azi anul şcolar 2023-2024. Unii copii sunt întâmpinaţi cu fast şi baloane, alţii cu schele şi haos