Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Profesor din Constanța, acuzat că a atins în zone intime eleve între 13 și 15 ani

Un profesor de la un liceu tehnologic din judeţul Constanţa a fost trimis în judecată de procurori, după ce ar fi atins în zone intime mai multe eleve, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. Faptele s-ar fi petrecut timp de mai multe luni.

de Redactia Observator

la 28.04.2022 , 16:41

agresiune sexuală Profesor din Constanța, acuzat că a atins în zone intime eleve între 13 și 15 ani - Shutterstock (imagine ilustrativă)

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că un bărbat a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea mai multor infracţiuni de corupere sexuală a minorilor. 

"În calitate de profesor în cadrul Liceului Tehnologic “Radu Prişcu” din com. Dobromir, jud. Constanţa, profitând de autoritatea pe care o avea în faţa elevilor, dar şi de încrederea pe care acesta a dobândit-o de-a lungul timpului, prin natura profesiei, în timpul orelor de curs, a întreprins mai multe activităţi ilicite", se arată în comunicat.

Profesorul atingea eleve minore în zone intime

Articolul continuă după reclamă

Astfel, bărbatul este acuzat că în perioada septembrie 2021 - februarie 2022 a atins o elevă în vârstă de 15 ani pe fese, picioare şi buze, iar pe o altă elevă, tot de 15 ani, pe fese şi picioare. 

De asemenea, procurorii au mai stabilit că profesorul a atins o elevă, care avea 13 ani atunci când el a început să facă aceste fapte, pe fese, picioare şi în zona inghinală. Totul s-a întâmplat între septembrie 2018 şi februarie 2022, transmite news.ro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Profesor din Constanța, acuzat că a atins în zone intime eleve între 13 și 15 ani