Rezultate simulare Bac 2026. Ministerul Educației prelungește termenul de publicare până pe 9 aprilie
Rezultatele parțiale la simularea examenului de Bacalaureat 2026 au fost publicate astăzi. Vineri, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că a decis extinderea perioadei pentru comunicarea rezultatelor până pe 9 aprilie. Până acum au fost evaluate 96,88% dintre lucrări. Rezultatele obţinute de elevi la simularea Bacalaureatului sunt mai mari la toate probele decât cele obţinute anul trecut.
Peste 100.000 de elevi din toată țara au susținut probele de simulare a examenului național de Bacalaureat în perioada 23–26 martie. Simularea probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat a fost organizată în 1.364 de unităţi de învăţământ.
Participarea candidaţilor, pe probe, a fost următoarea:
- Limba şi literatura română: peste 114.600;
- Proba obligatorie a profilului: peste 113.100;
- Proba la alegere a profilului/specializării: peste 111.100;
- Proba la limba şi literatura maternă: peste 6.100.
MEC menţionează că la momentul extragerii din platforma de evaluare a datelor pentru această sinteză - vineri, 3 aprilie, ora 13:30 -, erau evaluate 96,88% dintre lucrări. Rezultatele au fost comunicate către inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti până la ora 14:00.
Situația prezentă pe probe și tranșe de note
Potrivit rapoartelor statistice furnizate de platforma informatică, la momentul comunicării acestei sinteze se înregistrează următoarea situaţie pe probe şi tranşe de note până vineri:
- Limba şi literatura română: lucrări evaluate - 111.447, reprezentând 97,2% din totalul lucrărilor de evaluat. Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 76,98%;
- Disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie): lucrări evaluate - 111.800, reprezentând 98,87% din totalul lucrărilor de evaluat. Procentul notelor mai mari sau egale cu 5 - 64,36%;
- Proba la alegere a profilului şi specializării: lucrări evaluate - 105.093, reprezentând 94,64% din totalul lucrărilor de evaluat, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 - 73%;
- Limba maternă: lucrări evaluate - 5.829, reprezentând 94,58% din totalul lucrărilor de evaluat. Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 86,46%.
Se trec notele din simulare în catalog?
În majoritatea cazurilor, notele de la simulare pot fi trecute în catalog, însă acest lucru depinde de decizia fiecărui profesor sau de politica școlii. Elevii pot refuza acest lucru dacă rezultatul nu îi avantajează.
De ce este importantă simularea Bacalaureatului 2026
Simularea examenului de Bacalaureat 2026 are rolul de a:
• familiariza elevii cu structura subiectelor
• reduce emoțiile din timpul examenului real
• identifica punctele slabe în pregătire
Pentru mulți elevi, rezultatele de la simulare sunt un semnal de alarmă, dar și o oportunitate de a-și îmbunătăți performanța până la examenul final.
Profesorii spun că simularea scoate în evidență lacunele acumulate și oferă un punct clar de plecare pentru ultimele luni de pregătire.
Unde pot fi consultate rezultatele la simulare Bac 2026
Elevii vor afla notele obținute la simularea Bacalaureatului 2026 pe data de 3 aprilie. Acestea vor putea fi consultate atât pe platforma online pusă la dispoziție de Ministerul Educației, cât și la avizierele unităților de învățământ. Rezultatele vor fi afișate în mod anonim, pe baza codului unic primit de fiecare elev înainte de susținerea probelor.
Ulterior, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei școli, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri în cadrul claselor, ședințe cu părinții și în cadrul consiliilor profesorale.
Spre deosebire de examenul oficial, rezultatele de la simulare nu sunt afișate public pe site-uri naționale, deoarece acestea au rol orientativ și nu se contestă în mod formal.
Nu se pot depune contestații
Un aspect important pe care elevii trebuie să îl știe este că rezultatele obținute la simularea Bacalaureatului nu pot fi contestate. Spre deosebire de examenul oficial din iunie, simularea nu include o procedură de contestații, astfel că notele acordate rămân finale.
În plus, aceste note nu sunt trecute automat în catalog și nu influențează media anuală. Ele pot fi consemnate doar la cerere, printr-o solicitare scrisă și depusă la secretariatul școlii de către elevul major sau de către părinte ori tutorele legal, în cazul elevilor minori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
