Antena Meniu Search
x

Simulare BAC 2024. Rezultatele au fost afişate: câţi elevi au luat notă de trecere

Simularea la Bacalureat 2024. Elevii de clasa a XII-a vor primi, astăzi, rezultatele de la simularea examenului de Bacalaureat. Acestea nu vor fi publice, dar vor fi transmise candidaţilor la clase de către profesori. Lucrările au fost corectate digitalizat, iar notele pot fi trecute în catalog la cerere. Rata de promovare la simularea de anul trecut, a fost de 79% la Limba română, 68% la Matematică, iar proba la alegere 71%. 

de Redactia Observator

la 15.03.2024, 16:57

Vezi și

UPDATE. Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, susținută în perioada 4 - 7 martie 2024, la nivel național, de elevii claselor a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă. Vedeţi AICI câţi elevi au luat notă de trecere la simularea examenului de Bacalaureat. 

Potrivit calendarului de organizare a simulării examenului de Bacalaureat 2024, notele elevilor de clasa a XII-a vor fi comunicate acestora astăzi, 15 martie. Lucrările au fost corectate digitalizat, iar notele pot fi trecute în catalog la cerere.

Rezultatele la simulare BAC 2024, afişate astăzi, 15 martie

Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor. Rezultatele obținute de elevi la simularea examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023 - 2024, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. 

Pe acelaşi subiect

Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog. Elevii vor afla rezultatele de la Simularea examenului național de Bacalaureat 15 martie.

Simularea bac 2024 a fost organizată de Ministerul Educației la nivel național, în perioada 4-7 martie, pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a seral/frecvență redusă.

Pe 4 martie, a avut loc simularea probei de Bac 2024 la Limba și literatura română. Pe 5 martie, elevii au susținut simularea la Matematică și la Istorie, iar pe 6 martie a avut loc simularea probei la alegere a profilului și speicalizării. Ultima probă a simulării, cea la Limba maternă, a avut loc pe 7 martie.

Lucrările elevilor, scanate și corectate digitalizat

După verificarea fiecărei lucrări, în ordinea primirii acestora, în prezența elevilor, asistenții scanează lucrarea, verifică existența corespondenței dintre numărul paginilor scanate, numărul paginilor lucrării în format fizic și numărul de pagini trecut în procesul-verbal de predare-primire al acesteia, precum și gradul de lizibilitate al lucrării scanate, o încarcă și o marchează în platforma destinată evaluării digitalizate a examenului național de bacalaureat. Marcarea lucrării în platformă presupune introducerea numărului de pagini al lucrării, respectiv selectarea opțiunii "neprezentat" sau a opțiunii "eliminat", în cazul elevilor care nu s-au prezentat sau, după caz, au fost eliminați de la proba respectivă. Lucrarea elevului eliminat nu se scanează și nu se încarcă în platformă.

La expirarea celor 3 ore acordate redactării lucrării scrise, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei elevi rămân în sală până la scanarea ultimei lucrări. Elevii părăsesc sala de examen fără a primi subiectele. Elevii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră și jumătate de la distribuirea subiectelor în săli, fără a primi subiectele. După finalizarea scanării tuturor lucrărilor, asistenții le introduc într-un plic, care urmează să fie sigilat. Asistenții asigură ștergerea lucrărilor scanate de pe calculatoarele din sala de examen (inclusiv din Recycle Bin/ Coș de gunoi).

Plicurile se păstrează în condiții de securitate în unitatea de învățământ/centrul de examen, până la finalul fiecărei probe și încărcarea rezultatelor în aplicația dedicată evaluării digitalizate. După comunicarea rezultatelor, plicurile se disigilează în vederea analizei rezultatelor.

Ce urmează după simularea Bacalaureatului 2024

Următorul pas din acest an pentru elevii de clasa a XII-a este chiar examenul de Bacalaureat 2024 propriu-zis. Înscrierile sunt prevăzute pentru perioada 3 - 7 iunie 2024.

Examenul de Bacalaureat 2024 va începe cu probele orale, prevăzute pe 17 - 27 iunie, iar pe 1 iulie vor susține prima probă scrisă, la Limba și literatura română. Pe 2 iulie urmează proba obligatorie a profilului, iar pe 4 iulie, proba la alegere a profilului și specializării.

Primele rezultate la Bacalaureat 2023 sunt afişate pe 8 iulie. După soluţionarea contestaţiilor, sunt afişate rezultatele finale, pe 12 iulie 2024.

Calendar Bacalaureat 2024

Calendarul examenului de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie – iulie 2024

  • 3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
  • 9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor
  • 12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2024

  • 15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
  • 27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor
  • 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale

Pe bacalaureat.edu.ro şi www.observatornews.ro găseşti toate informaţiile legate de examenele susţinute de absolvenţii clasei a XII-a: subiecte, barem şi rezultate BAC 2024. Simularea Bacalaureatului este unul dintre cele mai importante teste pentru elevii de liceu, oferindu-le ocazia de a-și îmbunătăți performanțele școlare în perspectiva examenului din această vară. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Educatie » Simulare BAC 2024. Rezultatele au fost afişate: câţi elevi au luat notă de trecere