Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Surprize pentru 5.000 de elevi din ţară: au primit ghiozdane complet echipate pentru noul an şcolar

Pentru 5.000 de elevi din țară, toți de la gimnaziu, noul an școlar a venit cu emoții multe dar și cu surprize. Cei 5.000 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite care să-i ajute la școală. Unii dintre ei au avut însă parte, pe lângă daruri, de aniversări neobișnuite, de autografe și de selfieuri la care nici nu au visat vreodată.

de Redactia Observator

la 26.09.2022 , 16:36

5.000 de copii au trecut în aceste zile prin astfel de stări, de la surpriză la curiozitate, de la timiditate la curaj, de la emoție la încântare. "Fără învățătură, credeți-mă, nu ajungeți acolo sus unde vrei voi, sus, sus, sus. Cerul e limita", a declarat Alessandra Stoicescu – președintele Fundaţíei Mereu Aproape. La Școala Gimnazială numărul unu din Copăceni Ilfov, elevii au primit sfaturi dar și urări.

Au făcut poze de grup, selfieuri și au luat autografe. De fiecare dar s-au bucurat la fel de mult. De șase ani, ghiozdanele cu rechizite sunt pregătite la Craiova. Anul acesta, pentru prima dată, adulții generoși de acolo au avut întăriri: proprii copii. "Eu consider că o societate unită este o societate puternică și fiind o societate puternic putem face lucruri mărețe", a declarat Sebastian, voluntar.

"5.000 de ghiozdane cu rechizite au fost trimise în 38 de școli din 27 de județe. Proiectul Educație pentru România valorează anul acesta 80.000 de euro. Dar dincolo de cifre, de la Craiova pleacă și bucurie și speranță", a declarat Cătălin Stroe – fondator și preşedinte Ruris. "Ceea ce ați făcut dumneavoastră nu poate decât să ne încânte copiii noștri sunt din diferite categorii și chiar au nevoie de aceste ghiozdane echipate", a declarat Antoanela Marin, director şcoala gimnazială "Gh. I.I.C. Brătianu" din Rătești, judeţul Argeș. "E extrem de important pentru mine personal, ca mamă, și pentru noi la Fundația Mereu Aproape să fim printre ei, să aflăm ce își doresc", a declarat Alessandra Stoicescu – președintele Fundaţíei Mereu Aproape.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?
Observator » Educaţie » Surprize pentru 5.000 de elevi din ţară: au primit ghiozdane complet echipate pentru noul an şcolar