Antena Meniu Search
x

Foto Avalanşă de glume după ce Elon Musk a apărut la bustul gol în Mykonos. Reacţia miliardarului, tată a 10 copii

Elon Musk a fost fotografiat la bustul gol, în timp ce se distra în vacanţă, pe un iaht luxos din Mykonos. Imaginile cu miliardarul, tată a 10 copii, fac deja înconjurul Internetului, iar apariţia acestuia a stârnit un val de reacţii pe reţelele de socializare. Nici CEO-ul Tesla şi SpaceX, faimos pentru reacţiile sale amuzante pe Twitter, nu s-a dat în lături şi le-a răspuns oamenilor pe acelaşi ton glumeţ.

de Redactia Observator

la 20.07.2022, 11:47

Elon Musk nu a reuşit să se bucure de vacanţă departe de ochii curioşilor. Miliardarul a fost fotografiat în weekend, în timp ce se distra alături de un grup de prieteni pe un iaht de lux din insula grecească Mykonos, o destinaţie faimoasă în rândul celebrităţilor din întreaga lume. Iar imaginile cu CEO-ul Tesla şi SpaceX au făcut deja un tur de forţă pe reţelele de socializare, spre deliciul internauţilor care nu s-au abţinut să glumească pe seama fizicului lui Musk. 

"Elon Musk s-a îmbrăcat în piele umană azi", a scris un utilizator pe Twitter, în timp ce alţii au distribut poze cu oameni de zăpadă sub care au scris că ar fi Elon Musk, aluzie la tenul său foarte alb. Ba chiar l-au asemuit cu o stafie.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Reacţia lui Elon Musk, fotografiat la bustul gol pe un iaht, în Mykonos

La rândul său, nici Elon Musk nu s-a ferit să abordeze cu umor subiectul care l-a adus în atenţia tabloidelor internaţionale. Tot pe social media, i-a răspuns utilizatorului Teslaconomics: "Haha, poate ar trebui să-mi dau jos cămaşa mai des". Potrivit Business Insider, miliardarul a adăugat că s-a întors, deja, la fabrică. Între timp, Elon Musk are altfel de probleme când vine vorba de reţelele de socializare. Twitter a anunțat că îl va da în judecată, după ce acesta s-a retras din controversata afacere în care căzuse de acord să achiziţioneze platforma pentru 44 de miliarde de dolari.

Elon Musk susține că Twitter nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale în legătură cu acordul, lucru ce ar fi determinat retragerea sa. De altfel, în ultima perioadă acesta și-a exprimat tot mai des dubiile cu privire la achiziție, dând semnale că s-ar fi răzgândit. Pe de altă parte, Twitter spune că va merge până în pânzele albe pentru finalizarea tranzacției și va lua măsuri în instanță.

Concret, preşedintele Twitter Bret Taylor susţine că Musk nu se poate retrage în această etapă şi, în calitate de lider al consiliului de administraţie, îl va da în judecată pe excentricul miliardar. "Consiliul de administrație al Twitter se angajează să încheie tranzacția la prețul și în condițiile convenite cu domnul Musk și intenționează să întreprindă acțiuni legale pentru a pune în aplicare acordul de fuziune", a scris acesta pe rețeaua de socializare. Directorul şi proprietarul Tesla anunțase, la început, planuri mărețe pentru platformă, sub patronajul sau. Acesta asigura că aplicația va deveni un loc care va promova libertatea de exprimare absolută. 

Elon Musk are 10 copii. Femeile din viaţa miliardarului

Elon Musk nu este faimos doar pentru afacerile sale de succes. Miliardarul în vârstă de 51 de ani are 10 copii, născuţi în timpul relaţiilor cu trei femei. În urma căsniciei cu scriitoarea canadiană Justine Wilson, au venit pe lume şase copii. Primul lor fiu, Nevada Alexander Musk,a murit în 2002, la doar 10 săptămâni. După pierderea suferită, în 2004 s-au născut gemenii Griffin şi Vivian Musk. Apoi, în 2006, cei doi au devenit din nou părinţi: tripleţii Kai, Saxon şi Damian Musk s-au născut cu ajutorul fertilizării in vitro, cu doi ani înainte de divorţul lui Musk de prima soţie.

Alături de cântăreaţa canadiană Grimes, Elon Musk are doi copii, care au devenit faimoşi mai ales pentru numele neobişnuite alese de cuplu: X Æ A-Xii (pronunțat Ex Ash A Twelve) - născut în 2020 - şi Exa Dark Sideræl Musk, care a venit pe lume în luna martie a acestui an. Potrivit Page Six, miliardarul are alţi doi copii, fraţi gemeni, născuţi în noiembrie 2021 de directorul Neuralink Shivon Zilis. Numele acestora nu au fost făcute publice.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Entertainment » Avalanşă de glume după ce Elon Musk a apărut la bustul gol în Mykonos. Reacţia miliardarului, tată a 10 copii