Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video TIFF 2024. Prima zi de festival a început la Cluj-Napoca. Care sunt cele mai aşteptate proiecţii ale ediţiei

Cu trenul, cu maşina, cu avionul... Oricum ar fi, eu zic că important este să pornim la drum, şi repejor... spre Cluj-Napoca. Mai ales dacă suntem iubitori de filme! În câteva ore, în inima Transilvaniei, începe TIFF- Festivalul Internaţional de film. Iar asta înseamnă peste 200 de pelicule, multe în premieră, concerte... apropierea de actorii preferaţi, ce mai-o nebunie frumoasă. Iar partea şi mai bună este că evenimentul durează mai mult acum, faţă de anul trecut.

de Andreea Gherasim

la 14.06.2024 , 21:52

Festivalul Internaţional de Film Transilvania, important eveniment cinematografic, debutează vineri cu o gală sold-out la care sunt aşteptaţi peste 3.500 de spectatori. Timp de 11 zile vor fi sute de proiecţii, cine-concerte, expoziţii, concerte, discuţii şi evenimente speciale. La Cluj sunt aşteptaţi peste 1.000 de invitaţi - actori, regizori, producători şi alţi profesionişti din industrie - pentru o ediţie ce va depăşi 100.000 de spectatori, anunţă organizatorii.

Astăzi începe TIFF 2024, poate cel mai aşteptat festival de aici din Cluj-Napoca, deşi gala de deschidere o sa aibă loc în această seară, proiecţiile au început la ora 12:30. Vedeta zilei este filmul Dogman care va fi proiectat în Piaţa Unirii, însă lista este una foarte lungă.

Documentarul Nasty va avea şi el o proiecţie în aer liber la fel şi Moromeţii 3. Pe lângă filme vor avea loc şi multe concerte, expoziţii şi chiar proiecţii însoţite de cinegourmet, la secţiunea Film Food, aşa cum este cunoscută. Evenimentul are loc până pe 24 iunie.

Vezi și

Sâmbătă, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenţilor, va avea loc proiecţia filmului "Încredere" ("Confidenza"), cel mai recent al cineastului italian Daniele Luchetti, invitat special la TIFF.23 şi omagiat în cadrul secţiunii 3x3. Cu această ocazie, el va primi Premiul special pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale.

Duminică, de la ora 17:00, fanii o vor putea întâlni în TIFF Lounge din Piaţa Unirii pe actriţa Jojo T. Gibbs din "Dogman", thrillerul despre răzbunare şi izbăvire semnat Luc Besson prezentat în deschiderea oficială a festivalului. Este doar primul eveniment cu intrare liberă găzduit de TIFF Lounge, dintr-o serie foarte generoasă programată pentru cele 10 zile.

Program complet dar şi lista tuturor filmor proiectate, AICI.

Andreea Gherasim Like

Am ajuns timidă în redacția Observator, cu încredere că aveam să reușesc să îmi demonstrez că nimic nu este imposibil. Sunt aproape 10 ani de când, în fiecare zi, îmi dau seama că iubesc tot mai mult ceea ce fac.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Entertainment » TIFF 2024. Prima zi de festival a început la Cluj-Napoca. Care sunt cele mai aşteptate proiecţii ale ediţiei