Antena Meniu Search
x

Video Un regizor român face parte din juriul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, condus de actriţa Kristen Stewart

Azi începe a 73-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, organizat până pe 26 februarie. Anul acesta, regizorul român Radu Jude face parte din juriul internaţional condus de actriţa americană Kristen Stewart. Radu Jude a câştigat Ursul de Aur în anul 2021 pentru lungmetrajul "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc".

de Redactia Observator

la 16.02.2023, 08:36

Vezi și

Festivalul Internaţional de Film de la Berlin are loc în perioada 16-26 februarie. Preşedinta juriului internaţional este actriţa, scenarista şi regizoarea americană Kristen Stewart, considerată unul dintre tinerele talente majore de la Hollywood.

Ceilalţi membri ai juriului sunt: Golshifteh Farahani (Iran / Franţa), Valeska Grisebach (Germania), Radu Jude (România), Francine Maisler (SUA), Carla Simón (Spania), Johnnie To (Hong Kong, China).

Cine este Radu Jude

Bucureşteanul Radu Jude, născut în 1977, a fost deja un invitat popular la Berlinală înainte de a primi Ursul de Aur în 2021 pentru comedia Babardeală cu bucluc sau porno balamuc. Primul său film de ficţiune, Cea mai fericită fată din lume , a avut premiera mondială în 2009 la Forum, unde au mai fost proiectate Toată lumea din familia noastră (2012) şi

Tipografic Majuscul (2020), precum şi documentarul Ieşirea trenurilor din gară (2020) - pe care l-a regizat împreună cu Adrian Cioflâncă. Primul său film din Competiţie, Aferim! (2015) a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor. Un an mai târziu, Radu Jude a primit Premiul Juriului la Locarno pentru Inimi cicatrizate , iar în 2018,

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari a câştigat Globul de Cristal pentru Cel mai bun film la Karlovy Vary. Cel mai recent, scurtmetrajul său Potemkinistii a fost proiectat în 2022 la Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Entertainment » Un regizor român face parte din juriul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, condus de actriţa Kristen Stewart