Antena Meniu Search
x

Campanie pentru vaccinare la Londra: Te vaccinezi şi ai şansa de a primi un bilet la finala Euro-2020

Pentru a-i motiva pe londonezi să se vaccineze împotriva Covid-19, primarul Londrei, Sadiq Khan, a anunţat, marţi, o loterie care le permite să câştige bilete pentru finala Campionatului European de duminică, de pe Wembley.

de Redactia Observator

la 06.07.2021, 18:36

Campanie pentru vaccinare la Londra: Te vaccinezi şi ai şansa de a primi un bilet la finala Euro-2020
- Profimedia

"Încercăm să încurajăm cât mai mulţi londonezi să se vaccineze”, a declarat primarul Londrei Sadiq Khan, informează lequipe.fr, citat de news.ro. Până joi, "dacă mergeţi la un centru de vaccinare pentru a primi vaccinul, dacă faceţi o programare pentru a primi vaccinul, atunci participaţi la o extragere”, a explicat el, în contextul în care Regatul Unit se confruntă cu o creştere a contaminărilor legate de varianta Delta.

Cheia acestei loterii: 2 bilete pentru a participa personal la finala Euro de duminică, pe stadionul Wembley din Londra, dar şi alte 50 de bilete pentru a vedea meciul din zona fanilor instalată în Trafalgar Square, în centrul capitalei.

Persoanele care au primit injecţia mai devreme se vor putea înregistra online de miercuri şi cei care postează un mesaj pe reţelele de socializare care arată că sunt vaccinaţi îşi vor dubla şansele de a câştiga. "Este o oportunitate unică în viaţă ”, a spus primarul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Euro 2020 » Campanie pentru vaccinare la Londra: Te vaccinezi şi ai şansa de a primi un bilet la finala Euro-2020