Foto O româncă a luat una dintre cele mai mari note la Evaluarea Naţională din Spania
Mândrie naţională pentru o româncă care a obţinut una dintre cele mai mari note la Evaluarea Naţională, în Spania.
Alexia Mureşan, care studiază în Valdemoro, a obţinut cea mai mare notă la examenul de Evaluare Naţională din Madrid şi una dintre cele mai mari note din Spania. Eleva a obţinut un punctaj de 13,95 din maximul de 14.
„Performanțele românilor din Spania rămân permanent în atenția misiunii noastre diplomatice și ne bucură, de fiecare dată când aflăm despre acestea, să le aducem în atenția comunității românești, fiind adevărate motive de mândrie” a transmis Ambasada României în Spania, într-o postare pe Facebook.
Eleva a fost primită alături de părinţii şi sora sa la sediul ambasadei unde a fost felicitată pentru frumoasa sa performanță de ambasadorul României, Gabriela Dancău.
“În cadrul discuției purtate, ne-a povestit despre efortul depus de mică pentru a atinge această performanță, despre pasiunile ei – voleiul, înotul, acțiunile de voluntariat, dar și despre sprijinul și grija de care a beneficiat permanent din partea familiei sale” se mai arată în mesajul de la Ambasada României în Spania.
Alexia îşi doreşte să îşi continue studiile la o prestigioasă instituţie academică din Spania, urmând cursuri în domeniul economiei şi relaţiilor internaţionale. Totuşi, eleva ia în calcul să îşi folosească experienţa şi cunoştinţele dobândite în perioada studiilor universitare în dezvoltarea unei cariere de succes acasă, în România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰