13.000 de euro, preţul angajării la IPJ Cluj pe "rută ocolitoare". Poliţistul mijlocitor n-a mai apucat să se ţină de cuvânt
DNA Cluj anunţă, marţi, că a trimis în judecată un poliţist pentru trafic de influenţă şi o altă persoană, pentru favorizarea făptuitorului. Poliţitsul ar fi pretins sume de bani pentru a angaja o persoană în cadrul IPJ Satu Mare, prin susţinerea formală a unui concurs de angajare. Ulterior, după câteva luni, persoana respectivă urma să fie transferată la IPJ Cluj.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor S.V., agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă şi o persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului.
13.000 de euro ca să ajungă la IPJ Cluj
Potrivit DNA, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, inculpatul, agent de poliţie, ar fi promis celuilalt inculpat că va face demersuri astfel încât o rudă a acestuia din urmă să fie angajată în cadrul IPJ Satu Mare, prin susţinerea formală a unui concurs de angajare şi ulterior, după câteva luni, să fie transferată la IPJ Cluj.
”În continuare, în perioada februarie – iunie 2020, inculpatul S.V., lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Poliţiei Române, ar fi pretins suma de 13.000 euro de la celălalt inculpat, din care suma de 5.000 de euro a fost pretinsă şi primită pentru o presupusă persoană din Bucureşti, iar diferenţa urma să fie achitată după angajarea promisă. În cele din urmă, promisiunea nu s-a realizat. În cursul urmăririi penale, celălalt inculpat l-ar fi prevenit pe S.V. despre unele acte procedurale desfăşurate de procurori, împrejurare de natură a îngreuna bunul mers al anchetei”, se mai arată în comunicatul citat de news.ro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰