Observator » Evenimente » 2 elevi au ajuns la spital după ce au vapat şi li s-a făcut rău la şcoală. Un coleg le-a dat dispozitivele

Video 2 elevi au ajuns la spital după ce au vapat şi li s-a făcut rău la şcoală. Un coleg le-a dat dispozitivele

Editor Anita Lasculescu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.11.2026, 14:21 | Modificat la 13.11.2026, 14:35

Scandal la o şcoală din sectorul 4 al Capitalei, după ce mai mulţi elevi de clasa a opta au vapat în apropierea unităţii de învăţământ. Doi dintre ei au ajuns la spital pentru că li s-a făcut rău. Poliţia a început o anchetă, iar pe grupurile de părinţi s-a stârnit un adevărat iureş. Oamenii se tem că în şcoală copiii ar avea acces tot mai uşor la substanţe periculoase şi interzise, inclusiv droguri.

Totul ar fi început în afara unității de învățământ, unde, potrivit conducerii școlii, mai mulți elevi din clasa a VIII-a ar fi folosit dispozitive de tip vape primite de la un coleg.

La scurt timp, după revenirea în clase, starea lor s-a deteriorat. Unul dintre băieți a fost însoțit la cabinetul medical de către mama sa, iar celălalt a fost găsit de profesoara de serviciu în toaleta școlii în timp ce vomita. Conducerea a cerut ajutorul medicilor și al polițiștilor.

În paralel, doi alți elevi au încercat să părăsească școala și au sărit gardul. Au fost recuperați de dirigintă, iar părinții au fost chemați la școală. Astăzi, cazul este în atenția poliției.

Articolul continuă după reclamă

Un document medical transmis de familia unuia dintre băieți arată că nu au fost identificate substanțe interzise.

Însă, până la finalizarea rezultatului analizelor de sânge, nu putem spune exact dacă elevii au folosit sau nu și alte substanțe.

Școala anunță acum lecții de prevenție pentru elevii de gimnaziu, în colaborare cu polițiștii de la Siguranța Școlară.

Pe acelaşi subiect