Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 20.000 de oameni la mitingul de "un milion" anunţat de AUR. Jandarmii, atacaţi cu bidoane şi lăzi de pâine

În jur de 20.000 de oameni au participat la mitingul de un milion de simpatizanţi anunţat de George Simion în urmă cu două săptămâni. Protestatarii au blocat centrul Capitalei în marş. Când au ajuns în faţa Guvernului, au apărut îmbrâncelile cu jandarmii. Indivizii nervoşi au aruncat în forţele de ordine cu bidoane şi lăzi de pâine. Un cetăţean polonez a fost ridicat după ce a fost găsit un cuţit asupra lui. Călin Georgescu şi George Simion au făcut baie de mulţime şi au ţinut dicursuri în faţa simpatizanţilor extremişti.

de Cristi Popovici

la 01.03.2025 , 21:27

A fost punctul zero al demonstraţiilor de azi. Într-un moment de tensiune maximă, în faţa Guvernului, miile de protestatari au început să arunce cu ce au apucat în cele trei rânduri de scutieri, blocaţi de gardurile de protecţie. A fost impresionant numărul forțelor de ordine detașate la manifestare. Sute de jandarmi au fost poziționați în toate colturile pieței și alte cateva sute pe străzile adiacente, gata sa intervină în cazul unor violente.

Scântei între protestari şi jandarmi au fost pe tot traseul

La mitingul de un milion de oameni promis în urmă cu două săptămâni de George Simion au venit puţin peste 1%. Scântei între protestari şi jandarmi au fost pe tot traseul, de la Universitate, acolo unde s-au adunat şi până în Piaţa Victoriei. "Pentru că sunt un om vizat de ei, m-a luat de două ori astăzi! De două ori! Domnilor, dacă eu trebuie să fiu împuşcat, împuşcaţi-mă, fraţilor", spune un protestatar.

Vezi și

Miile de protestatari au blocat Capitala. Cu steaguri, pancarte, icoane în mâini sau la gât, îmbrăcaţi în costum tradiţional. Simpatizanţii partidelor extremiste s-au adunat din toate colţurile ţării. "Protestăm, în primul rând, că ni s-au furat alegerile. Pace! O pace ca copilul meu, nepoata mea sau nepoţii mei să nu meargă la război", spune un bărbat. "Dreptul meu esenţial, dreptul democratic, şi anume turul 2 înapoi", spune o doamnă. Un cetăţean polonez, reţinut în urmă cu trei săptămâni tot la o manifestaţie pro AUR, după ce a aruncat cu un panou în forţele de ordine, a fost săltat iar azi. Jandarmii l-au prins cu o brăţară artizanală care avea în capăt un cuţit.

La miting a apărut şi interlopul Petronel Corduneanu. Din mulţime, direct pe scenă, au apărut Călin Georgescu, soţia Cristela, liderul AUR George Simion şi preşedinta POT, Ana Maria Gavrilă. "Suntem mulţi! Suntem uniţi! Suntem puternici! Suntem aici pentru că cel care trebuia să fie preşedintele românilor nu este în locul lui de drept!", a declarat George Simion, preşedinte AUR. "Eu vreau doar să-mi slujesc ţara şi pe fiecare cetăţean în parte. Mi-am riscat libertate, siguranţa familiei mele pentru asta. Merită", a declarat Călin Georgescu. Şi ar fi simţit că merită încă din 2022. Potrivit anchetatorilor, care îl acuză de tentativă de răsturnare a ordinii constituționale, îşi pregătea terenul, în complicitate cu Horaţiu Potra. Procurorii susţin că liderul mercenarilor i-a cerut peste zeci de milioane de euro controversatului afacerist Frank Timiş pentru a-i finanţa campania electorală.

Horaţiu Potra, fiul lui şi nepotul sunt daţi în urmărire generală de poliţia română. Pe numele lor e un mandat de arestare. Ar fi în Dubai, potrivit surselor Observator. "Nu am de unde să ştiu (n.red. dacă Horaţiu Potra se va preda). Vom afla. Discutăm cu el şi vedem", a declarat Christiana Mondea, avocata lui Horaţiu Potra. Cât timp autorităţile încearcă să-i prindă, magistraţii au dictat deja arest preventiv pentru 16 dintre locotenţii lui. Plus, alţi doi vor sta în arest la domiciliu. Sunt cei mai tineri membri din gruparea Potra - 18 şi 20 de ani. Părinţii i-au aceştat pe cei doi mercenari la eliberare. Dacă nu se vor întoarce în ţară de bună voie, Horaţiu, Dorian şi Alexandru Potra vor fi daţi în urmărire internaţională şi vânaţi de poliţişti.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă ai studia în străinătate, ai lua în considerare să te întorci în România după absolvire?
Observator » Evenimente » 20.000 de oameni la mitingul de "un milion" anunţat de AUR. Jandarmii, atacaţi cu bidoane şi lăzi de pâine