Video 28.000 de români au lăsat oraşele pentru a se muta la ţară. După 14 ani, populaţia din mediu rural a crescut
Nevoiți să trăiască după regulile impuse de pandemie, mulţi românii s-au refugiat în liniștea pe care o oferă o casă cu grădină. Fie că au profitat de locuinţa moştenită de la bunici, fie că şi-au cumpărat o bucată de teren, nu puţini sunt cei care au lăsat agitaţia oraşului pentru relaxarea de la ţară. Iar lucrul acesta se vede şi în cifre. Pentru prima dată în ultimii 14 ani, populaţia din mediul rural a crescut în România.
Pandemia i-a convins pe mulţi dintre orăşeni să lase apartamentele înghesuite şi să se mute într-o casă cu grădină, la ţară. Printre ei şi Ancuţa Pop, din Baia Mare. Sătulă de stresul vieţii urbane, a ales pacea pe care casa contruită între dealuri i-o oferă.
Ancuța Pop, localnică: Cum ajungi aproape de zona asta şi intri în pădure se simte un cu totul alt aer. Noi am învăţat aici să stăm în linişte, să privim cât e de frumos, ce e în jurul nostru, simplitatea de aici.
Au lăsat confortul din oraşe pentru viaţa la ţară
Ancuţa Pop locuieşte în satul Întrerâuri, unde are doar câţiva vecini.
- Sate tradiţionale în miniatură, realizate cu migală în atelierul unui meşter din Deva. "Casa bunicilor" devine...
- Deşi duc lipsă de drumuri asfaltate, mai multe sate din România ar putea avea piste pentru biciclişti. "Abia...
- Doar 3 din 10 români sunt racordați la gaze, însă autoritățile vor să elimine încălzirea pe lemne până în...
Călin Achim, primar Coaș: Avem aproximativ 20 de familiii care locuiesc acolo. Este o zona superbă, liniştită între vecini îţi trebuie 10/15 minute ca să ajungi.
Adrian Tamaş, localnic: Linişte, aer curat, diferit total, deci nu se compară cu viaţa la oraş, agitaţie, stres. Prima dată am venit aici în 2007 era pustiu, nu era nimic aici. M-au determinat liniştea şi sălbăticia.
Fie că şi-au cumpărat o bucată de teren, fie că au moştenit casa bunicilor, cei care au ales să plece din oraş sunt convinşi că au făcut cea mai bună alegere.
Ancuța Pop, localnică: Natura are atât de oferit dar noi am cam uitat.
Conform unui studiu, anul trecut, numărul celor care locuiesc în mediul rural a crescut cu 28.000. Înafara de nevoia de distanţare, un al doilea argument pentru mulţi a fost faptul că munca şi şcoala online se pot face de oriunde.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰