3 ucraineni au atacat grănicerii din Ucraina și au fugit în România. Un bărbat a fost reţinut de poliţia de frontieră
Trei ucraineni au atacat vineri la prânz grănicerii din Ucraina și au fugit în România pe direcția localității Tarna Mare, județul Satu Mare. Grănicerii ucraineni au alerta poliţia română care a reţinut unul dintre suspecţi.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Adevărul din spatele cifrelor de afaceri ale companiilor din România
"În data de 16 august, ora 13.35, conducerea sectorului SPF Tarna Mare a fost anunțată de către autoritățile ucrainene despre faptul că pe direcția localității Tarna Mare, județul Satu Mare, o patrulă de grăniceri ucraineni ar fi fost atacată de mai multe persoane necunoscute, iar 3 dintre aceștia au trecut ilegal frontieră în România. Drept urmare, a fost declanșată o acțiune la nivelul sectorului pentru verificarea zonei de responsabilitate, acțiune la care participa 6 patrule (12 polițiști de frontieră) ale Poliției de Frontieră. La ora 15.05, unul dintre cei 3 cetățeni ucraineni a fost reținut. În prezent, polițiștii de frontieră împreună cu reprezentanți din cadrul Poliție Române și Jandarmeriei acționeaza în sistem integrat pentru depistarea și identificarea celorlalte persoane", a transmis Poliţia de Frontieră din Sighetu Marmației.
Ucrainenii fug de război în România
Incidentele cu ucraineni au luat amploare în ultimele săptămâni în zonă în contextul războiului din Ucraina.
Marţi, 13 august, salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră au recuperat din Munţii Maramureşului trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România. Cei trei cetăţeni ucraineni de 38, 32 şi 31 de ani erau rătăciţi, extenuaţi, fără provizii şi apă, iar unul dintre ei fiind in imposibilitatea de a se mai deplasa din cauza durerilor. Cei trei cetăţeni ucrainenii au fost coborâţi în siguranţă din munte şi predaţi autorităţilor după o misiune de recuperare care a durat 8 ore.
Pe 21 iulie, alţi trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului şi ulterior s-au rătăcit au fost recuperaţi în urma unei acţiuni comune Salvamont şi Poliţia de Frontieră.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰