Observator » Evenimente » A fost inaugurat un nou pod peste Prut, care leagă România de Republica Moldova

A fost inaugurat un nou pod peste Prut, care leagă România de Republica Moldova

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 24.05.2023, 07:11 | Modificat la 24.05.2023, 07:58

Un nou punct de trecere peste Prut, care leagă Republica Moldova de România, printr-un pod de pontoane, a fost inaugurat ieri.

La ceremonie a participat şi ministrul de Interne, Lucian Bode, alături de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, dar şi oficiali de la Chişinău. Până la construirea unui pod fix, trecerea Prutului pe la Leova – Bumbăta se va face pe un pod flotant.

Noul punct de trecere a Prutului va funcționa în primă etapă doar pe timp de zi și va permite trecerea autovehiculelor de maximum 3,5 tone. Construcţia podului a început în vara anului 2022.