Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Microbuz răsturnat în Gorj. Trei pasageri la spital, după ce maşina a ajuns într-un şanţ din cauza zăpezii

Un autobuz care transporta 20 de mineri la serviciu s-a răsturnat într-un şanţ, după ce a derapat pe drumul acoperit cu zăpadă şi gheaţă.

de Redactia Observator

la 18.01.2018 , 08:15

Un autobuz care transporta 20 de mineri la serviciu s-a răsturnat într-un şanţ, după ce a derapat pe drumul acoperit cu zăpadă şi gheaţă. Trei pasageri au fost răniţi uşor şi au ajuns la spital pentru îngrijiri.

Nu viteza ar fi fost problema, ci carosabilul necurăţat de zăpadă. Stratul nu era mare, dar a fost suficient cât autobuzul în care se aflau 20 de mineri şi şoferul să derapeze şi să se oprească în şanţul de pe marginea drumului.

Minerii se îndreptau către Fărcăşeşti, la serviciu. Mai aveau 30 de kilometri până la destinaţie. 

Vezi și

Cum autocarul a rămas înclinat pe o parte, oamenii au ieşit singuri din interior. Între timp au ajuns şi echipajele de intervenţie. Nimeni nu era rănit grav, însă trei dintre mineri au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili circumstanţele accidentului, dar şi a cui este vinovăţia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Microbuz răsturnat în Gorj. Trei pasageri la spital, după ce maşina a ajuns într-un şanţ din cauza zăpezii