Pelerinajul la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, printre cerşetori şi afacerişti care cer bani în numele Domnului
Mii de pelerini au urcat azi Dealul Patriarhiei să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie. Alături de credincioşi, au sosit şi cerşetorii.
Mii de pelerini au urcat azi Dealul Patriarhiei să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie şi să se roage pentru sănătate. Alături de credincioşi, au sosit şi cerşetorii. Zilele acestea sunt profitabile pentru escroci, dar şi pentru hoţi. Poliţia îi avertizează pe enoriaşi să nu se lase păcăliţi de aparenţe!
O credincioasă din Oneşti are nouă copii pe care i-a adus la cerşit. Cel mai mic are doar un an. Şi nu e singura mână întinsă care spune o poveste, în încercarea de a obţine bani de la credincioşi.
De marea sărbătoare profită şi micii afacerişti, care vând la tarabă mătănii, iconiţe şi lănţişoare sfinţite.
Primăria Capitalei le-a pus la dispoziţie zona. Gratuit, susţine un preot sub protecţia anonimatului. Dar Patriarhia închiriază mai departe fiecare spaţiu, cu sume cuprinse între 1.500 şi 1.600 de lei. O recunoaşte deschis un vânzător.
Poliţiştii avertizează că pelerinii adunaţi cu miile pe dealul Patriarhiei pot deveni şi ţinta hoţilor de buzunare. Dar asta nu-i descurajează pe credincioşii veniţi din toată ţara pentru o minune.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰