Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "A lovit-o maşina şi a aruncat-o". Doctoriţă de la ATI, în stare gravă după un accident la Ţicleni, în Gorj. Era în faţa porţii şi tocmai îşi înmormântase socrul

Accident cumplit pe o şosea din Gorj! Șase oameni au fost răniți după ce o mașină și un microbuz de călători s-au ciocnit. Acesta din urmă a ricoșat într-un autoturism parcat care a lovit doi pietoni: o doctoriță și pe soțul ei care se aflau în fața casei. Accidentul a fost provocat de o șoferiță care a ieșit în drum fără să se asigure. Vă avertizăm, urmează detalii şi imagini care vă pot afecta emoţional.

de Diana Speretoiu

la 07.10.2024 , 10:40

Totul s-a petrecut pe un drum judeţean din Ţicleni, unde o şoferiţă a vrut să scoată mașina cu spatele de pe un podeț fără să se asigure şi a lovit inevitabil un microbuz care transporta patru angajaţi ai unei companii petroliere. În urma impactului, microbuzul a ricoșat într-o mașină parcată și a lovit doi pietoni care se aflau lângă autoturism. 

Şofer microbuz: Fracţiune de secundă! A dat să se oprească şi după aia a dat direct în mine. 

Şase persoane au fost rănite şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Vezi și

Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj: În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 53 de ani şi a unui bărbat de 54 de ani, ambii din oraşul Ţicleni. De asemenea, a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, cât şi a două pasagere din microbuz.  

Pe acelaşi subiect

O doctoriţă, una dintre victime

Una dintre victime este medic de terapie intensivă. Femeia se află acum în stare foarte gravă. Era în fața porții cu soțul ei și tocmai își înmormântase socrul. 

Martor: Doamna doctor şi cu barbatul său petrecură colegele şi când se retraseră să intre în curte, bărbatul său apucă să intre mai mult înspre poartă şi ea a rămas tocmai la capul podului, a lovit-o maşina şi a aruncat-o...

Bărbat: L-a înmormântat pe taică-său şi uitaţi...A  fost prinsă cumva între maşină şi gard acolo...poartă.

Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt SJU Târgu Jiu: Din cauza traumatismelor suferite a fost stabilizată în UPU şi va fi transferată către un spital din Capitală.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. 

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » "A lovit-o maşina şi a aruncat-o". Doctoriţă de la ATI, în stare gravă după un accident la Ţicleni, în Gorj. Era în faţa porţii şi tocmai îşi înmormântase socrul