Video A părăsit podiumurile de modă pentru livada cu măslini din Grecia: "Sunt pur și simplu îndrăgostită"
De la marile podiumuri de modă ale lumii în livada cu măslini din Grecia. Este povestea Cristinei care pare scrisă în două lumi diferite. La doar 12 ani, a plecat din Republica Moldova cu familia, cu visul de a deveni model. Şi-a urmat drumul cu ambiție, dar viața a avut alte planuri. Astăzi, este somelier de ulei de măsline acreditat și își dedică tot timpul unei misiuni mai puțin obișnuite - să le vorbească oamenilor despre un produs considerat încă din Antichitate nu doar aliment, ci și medicament.
"Bine aţi venit la livada noastra de măslini. Este exact perioada în care noi îi plantăm. Sezonul acesta o să fie 3.000 de măslinți plantați, unul câte unul, aici, prin insula Lesbos, în Grecia."
Un paradis pe care Cristina îl numeşte acasă. Aici, alături de familia ei, tânăra a reuşit să transforme un teren arid într-o adevărată oază verde. Şi tot aici, visul ei de a deveni model a fost completat de o altă pasiune.
"De când eram mică îmi doream să fiu model, însă știam că în Moldova nu prea am șanse pentru așa ceva, iar faptul ca ne-am mutat în România mi-a oferit o șansă reală. Cred că pandemia pentru mine a fost salvare, sincer. A fost oportunitatea pentru care m-am dezvoltat atât pe partea de modeling, cât și cea de somelier, că asta am devenit ulterior, pe partea personală, pentru că mi-am găsit liniștea, mi-am găsit partenerul la care chiar visam. Până atunci nu am fost niciodată în Grecia. Doar consumam ulei de măsline și mi-a spus că acesta este uleiul de măslini pe care îl face familia lui", povestește Cristina.
Cristina a învățat rapid tot ce ține de măslini, de la plantarea copacilor până la obținerea unui ulei de măsline de cea mai bună calitate. Mentor i-a fost chiar socrul ei, cel care a pus bazele plantației.
"Aici am intrat în presă. După aceea măslinele intră aici în presă. Exact aici sunt alese de frunze și de crânguțe. După care urmează să fie selectate și spălate cu apă rece. Toată temperatura este controlată în tot procesul producției. Și mai departe o să iasă să fie din nou controlate manual încă o dată de 3-4 persoane, după care încep să fie tăiate și mărunțite", arată Cristina.
"În livada de măslini, am început să plantăm diferiți copaci înainte cu 22 de ani. Și nu doar măslini, ci o mulțime de copaci, pentru că am dorit să facem acest loc mai frumos, pentru a regenera mediul înconjurător. Așadar, povestea a început acum 22 de ani. Am plantat orice tip de copac care poate crește în Marea Mediterană, în zona mediteraneană. În cele din urmă, am descoperit că măslinul este cel mai puternic copac care poate supraviețui în acest tip de mediu, care nu este ploios, nu este cu vânt puternic", explică și Adonis, socrul Cristinei.
Munca nu e uşoară, dar alături de familia Tirpintiris, am vrut să descopăr secretele celui mai bun uleri de măsline din lume. De aici, de unde începe totul.
"Da, știu că mă vedeți cu lopata în mână, dar pentru că am ajuns în cea mai mare plantație de măsline, am primit și un cadou de la Cristina și urmează să trec și eu la treabă și să plantez primul meu măslin. Am plantat măslinul, cred că am facut o treabă destul de bună, iar acum urmează ultima parte, să îi punem placuța, iar peste 3-5 ani cred că o să avem și primele rezultate de aici", relatează Anita Lăsculescu, reporter Observator.
"Anul acesta se fac 5 ani de când eu vin an de an la presă și sunt pur și simplu îndrăgostită de tot ceea ce fac oamenii de aici. Sunt curioasă, vreau să văd ce se întâmplă, îmi place foarte mult și tin să cred că această dragoste pentru zona asta de agricultură, cumva am moștenit-o. Pentru că și bunicii mei, mai am mătușe în Republica Moldova care se ocupă cu zona asta de agricultură și mereu mi-am văzut bunicii lucrând în grădină", povestește Cristina.
Astăzi, livada familiei este cea mai mare plantație privată de măslini din Grecia, cu peste 60.000 de arbori. O poveste impresionantă despre curaj, muncă și puterea de a schimba nu doar un destin, ci o întregă comunitate.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
