Video "A venit aşa dintr-o dată". Utilaj forestier care tracta o dubă, spulberat de un tren de călători în Bistrița-Năsăud. Șoferul era băut bine și nu avea permis
Panică pentru 60 de persoane care călătoreau aseară cu un tren Regio în judeţul Bistriţa Nasaud. Locomotiva a izbit în plin un utilaj forestier, condus de un bărbat care băuse bine înainte de a se urca la volan. În plus, acesta nici nu deținea permis de conducere.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Accidentul a avut loc între stațiile feroviare Salva și Coșbuc. Trenul Regio, care circula pe ruta Sighetu Marmației - Beclean a acroșat utilajul care tracta o dubă.
Tânăr: Tata ar fi vrut să scoată un om la deal. Nu a văzut trenul, că normal aici trenul are limită de viteză, dar şi noi când am auzit, a venit aşa dintr-o dată şi după aceea s-a frânat dintr-o dată.
Conductor: Am fost în tren. Am auzit doar că a frânat. Când m-am uitat pe uşă am văzut microbuzul ăsta întors încoace. Dincolo zice, de la deal, e un TAF răsturnat cu roţile în sus.
Șoferul utilajului era băut și nu avea permis auto
- Un șofer beat, cu un copil de 5 ani în mașină, a făcut prăpăd pe Podul Decebal din Satu Mare. Legea Anastasia...
- O persoană a rămas încarcerată, după ce un tren a lovit un utilaj forestier în Bistrița-Năsăud
- Câţi ani ar putea sta în puşcărie Vlad Pascu, judecat pentru tragedia din 2 Mai şi trafic de droguri
În urma impactului, utilajul s-a răsturnat, iar şoferul, un bărbat de 42 de ani a fost rănit.
Marius Rus, ISU Bistriţa-Năsăud: A fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi transportat la UPU SMURD Bistriţa pentru continuarea investigaţiilor medicale.
Poliţiştii au descoperit că acesta băuse înaine de a se urca la volan, rezultatul alcooltestului fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceştia au aflaşi că bărbatul nu deține permis auto pentru nicio categorie de vehicule. În cazul mecanicului locomotivei, rezultatul testării a fost negativ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰