Accident grav în Brăila. Doi morți, între care și un bebeluș, după ce o mașină s-a izbit de un TIR
Accident grav în județul Brăila, pe drumul județean 203, între localitățile Ulmu și Vultureni. Două persoane au murit, între care un bebeluș de doar câteva luni.
Accident grav în județul Brăila, pe Drumul Județean 203, între localitățile Ulmu și Vultureni. Două persoane au murit, între care un bebeluș de doar câteva luni.
Tragedia a avut loc joi după-amiază, în jurul orei 14:00. Din primele informații, șoferul unui autoturism marca Renault a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde s-a izbit puternic de un TIR care venea din sens opus. În urma impactului, mașina a ieșit de pe partea carosabilă.
Potrivit obiectivbr.ro, accidentul s-a soldat cu cinci victime, toate din Renault. Un bebeluș născut în februarie dar și șoferul aflat la volan și-au pierdut viața. O altă fetiță de cinci ani, alături de mama în vârstă de 31 de ani și de tatăl de 43 de ani, au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Brăila.
Șoferul TIR-ului a încercat să evite impactul
- Accident de groază între trei maşini, în Suceava. Cinci răniți, între care un bebeluș
- Carnagiu tras la indigo, în Mexic. Zeci de oameni au murit în două accidente similare de autobuz, la câteva ore...
- Cursa mortală din Constanţa, surprinsă de camere. Impactul a fost atât de violent că bucăţi din maşina ruptă...
- O mamă și fiica ei de 7 ani, la un pas de tragedie după ce mașina lor a fost lovită de un TIR, pe DN 7 în...
- El este tânărul care a murit în înfiorătorul accident din Constanţa. Matei avea doar 22 de ani şi venise la...
Șoferul TIR-ului a observat că mașina a intrat pe contrasens și a încercat să evite un impact devastator, apăsând pedala de frână și ieșind de pe șosea, însă nu a fost suficient.

Deși primele informații arătau că șoferul circula fără permis și era tatăl copilului decedat, se pare că a fost vorba despre o confuzie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰