Accident devastator în judeţul Buzău. Un mort şi doi răniţi, după ce un şofer a intrat într-un stâlp, care s-a prăbuşit peste maşină
Un om a murit, iar alţi doi au fost răniţi în urma unui accident violent produs, sâmbătă după-amiază, pe DN 10, în localitatea Nehoiu din judeţul Buzău, unde un şofer a intrat în plin cu maşina într-un stâlp, iar acesta a căzut peste vehicul, informează News.
Potrivit IPJ Buzău, un autovehicul care circula pe DN 10 s-a ciocnit de un stâlp pe care l-a retezat şi care apoi s-a prăbuşit peste maşină. În urma impactului, o persoană aflată pe bancheta din spate a autoturismului a murit, iar alte două au fost rănite.
Forţele de intervenţie au scos victimele din autoturism, iar în prezent răniţii sunt evaluaţi medical. Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat şi se aşteaptă o macara pentru a ridica stâlpul căzut pentru autoturism. Pe perioada intervenţiei, circulaţia se va opri pe ambele sensuri de mers.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰