Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident feroviar grav la Alexeni. Două persoane rănite, una în stare gravă, după ce un BMW a fost izbit în plin de un tren

Un accident feroviar a avut loc, duminică seară, în localitatea Alexeni, judeţul Ialomiţa. Două persoane au fost rănite, una dintre ele aflându-se în stare gravă.

de Redactia Observator

la 26.06.2022 , 21:03

Două persoane rănite, una în stare gravă, după ce un BMW a fost izbit în plin de un tren Două persoane rănite, una în stare gravă, după ce un BMW a fost izbit în plin de un tren - ISU Ialomiţa

Două persoane au fost transportate la spital, dintre care una în stare de înconștiență, după ce un tren de persoane a lovit o mașină. Potrivit ISU Ialomița, accidentul în care au fost implicate un tren de persoane și un autoturism a avut loc în localitatea Alexeni.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

În urma impactului au rezultat două victime. Acestea au fost monitorizate la fața locului și au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni. Una dintre victime, o femeie, se afla în stare de inconștiență, au transmis pompierii.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Accident feroviar grav la Alexeni. Două persoane rănite, una în stare gravă, după ce un BMW a fost izbit în plin de un tren