Accident grav în Botoşani. 10 persoane, între care 7 copii, au ajuns la spital, după ce două maşini s-au ciocnit violent
Accident grav în localitatea Loturi Enescu, municipiul Dorohoi din judeţul Botoşani. 10 persoane, printre care 7 copii, au ajuns la spital după ce două maşini s-au ciocnit. Impactul a fost atât de mare, încât pe carosabil au ajuns mai multe elemente de caroserie.
Incidentul a avut loc miercuri după amiază, în judeţul Dorohoi. În urma impactului violent dintre cele două autoturisme, 3 adulţi şi 7 copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani au fost răniţi.
La faţa locului au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, dar și patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Şoferul uneia dintre maşini a rămas încarcerat
La sosirea forțelor de intervenție, șoferul uneia dintre mașini era încarcerat, iar celelalte victime erau ieșite din autoturisme. Toate persoanele erau conștiente.
- Un băieţel de 4 ani a murit după ce s-a izbit de un stâlp metalic, în timp ce conducea pentru prima dată o...
- Un poliţist din Argeş a murit în drum spre casă, după ce s-a răsturnat cu maşina. Marian avea 42 de ani şi...
- ANIMAȚIE GRAFICĂ: Dănuț a murit ars de viu în accidentul provocat de prietenul său băut. Secundele care au...
Pompierii au extras victima, care a fost preluată de un echipaj de prim ajutor. Şi celelalte persoane au fost evaluate la faţa locului. Echipajele medicale au decis ca acestea să fie transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, a transmis ISU Botoşani.
Pericol de explozie, pompierii au deconectat bornele maşinilor
Pompierii au acționat și pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor. Cauza producerii accidentului va fi stabilită în urma cercetărilor efectuate de către polițiști.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰